Mai multe țari au anunțat că îi primesc fără restricții pe cei care s-au vaccinat: Unde pot călători românii imediat după prima doză

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Într-o încercare de revitalizare a turismului, mai multe multe state au anunțat că îi primesc fără restricțîi pe turiștii care s-au vaccinat. Pentru unele țări baltice este suficientă prima doză, iar câteva state nordice îi acceptă pe cei cu rapelul făcut chiar și fără cele 10 zile de siguranță recomandate.

Estonia a renunţat la carantină obligatorie pentru călătorii din Uniunea Europeană, iar un culoar verde ar putea exista şi pe rutele Seychelles. 

În Danemarca şi Islanda, începând cu 1 mai, cei vaccinaţi pot intra imediat după a doua doză făcută. Autorităţile islandeze şi daneze deja discută şi introducerea unui certificat de vaccinare, sub forma unui nou paşaport, potrivit stirileprotv.ro.

În România, autorităţile au decis săptămâna trecută că se poate veni din alte state fără carantină, la 10 zile de la a doua doză de vaccin. Excepţie fac Marea Britanie şi Irlanda.

 

Specialiştii ne recomandă multă prudenţă în alegerea destinaţiei

 

Şi totuşi, specialiştii ne recomandă multă prudenţă în alegerea destinaţiei, mai ales că în prospectul vaccinurilor scrie clar că acestea nu oferă protecţie şi imunizare eficientă decât după a doua doză.

Specialiştii epidemiologi spun că toţi turiştii vaccinaţi ar putea fi purtători ai virusului, aşa că şi în această vară, călătoriile se vor desfăşura pentru toată lumea tot în condiţii stricte şi cu reguli de pandemie.

 

Ce va presupune existența pașaportului COVID

 

Ana Iorga a explicat la Antena 3 ce ar însemna introducerea acestui document și care ar putea fi avantajele.

„Un paşaport de vaccinare ar facilita circulaţia internaţională, asta se discută în acest moment. Multe state cer un test COVID cu rezultat negativ pentru a-ţi permite intrarea pe teritoriul lor. State precum Germania, Turcia, Olanda sau Danemarca.

Ce înseamnă asta? Trebuie să faci testul, să aştepti rezultatul, să calculezi totul pentru ca el să fie valabil în momentul în care intri în acea ţară, adică să fie făcut în ultimele 72 de ore sau 24 de ore pentru Danemarca de ex. Trebuie şi tradus într-o limbă de circulaţie internaţională, e o cerinţă în unele ţări. Apoi, unele state impun carantina chiar dacă prezinţi un test cu rezultat negativ. Destul de dezagreabil pentru planurile de călătorie ale oricui. Aşa stau lucrurile acum.

Haideţi să ne imaginăm cum ar decurge totul dacă ar exista un paşaport de vaccinare. Putem face desigur doar un scenariu pe baza informaţiilor pe care le avem până acum. N-am mai avea nevoie de un test covid şi nu am mai sta în carantină. Care ar fi paşii: ne vaccinăm, obţinem un certificat sau o adeverinţă, pe baza acelui document obţinem paşaportul.

Dacă vom călători cu avionul, mergem direct cu paşaportul la poarta de îmbarcare, iar la sosirea la destinaţie intrăm în ţara respectivă fără vreo altă dovadă medicală. Oficialii din Spania şi din Italia consideră că paşaportul ar uşura circulaţia în siguranţă. La fel şi ţările nordice. Suedia şi Danemarca au anuntat deja certificate electronice care ar putea permite posesorilor să călătorească în străinătate. Franţa, Germania, Belgia şi Polonia sunt însă rezervate în privinţa unui asemenea paşaport.

Foarte important semnalul din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: OMS susţine certificatele de vaccinare pentru monitorizarea imunizării, dar critică măsura dacă devine o condiţie pentru călătorii”, a explicat Ana Iorga.

 

Grecia și Israel își deschid reciproc granițele „fără limite” pentru turiștii vaccinați anti-COVID

 

Acordul dintre cele două țări, semnat pe 8 februarie, le permite turiștilor israelieni cu certificate de vaccinare să se deplaseze în Grecia „fără vreo limitare, fără carantină, fără restricții”, a precizat, marți, premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

Trebuie să facilităm călătoriile celor ce prezintă dovada vaccinării și asta intenționăm să facem cu Israelul”, a declarat premierul grec, într-o declarație comună premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

Premierul Mitsokatis a subliniat că acest acord va putea fi un exemplu și pentru alte țări care depind de turism: „Mă aștept ca ce facem acum cu Israel să ne pregătească pentru acordurile viitoare pe care le-am putea încheia cu alte țări”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel