Liderul de la Chișinău a subliniat legătura profundă dintre cele două țări și a accentuat importanța valorilor democratice în fața provocărilor globale tot mai mari.
„Este o bucurie să celebrăm împreună Ziua Națională a României, un moment plin de semnificație pentru toți cei care iubesc România. Această zi ne amintește de legătura profundă dintre cele două maluri ale Prutului. Noi, cei din Republica Moldova, iubim România așa cum iubești o soră mai mare: pentru că avem aceleași rădăcini, aceeași limbă, aceeași credință într-un viitor mai bun”, a spus Maia Sandu în discursul său.
Mesajul președintei a avut un ton fratern și emoționant, subliniind că orice reușită a României reprezintă o reușită pentru întreaga Moldovă.
„O iubim fără egoism, fără rezerve, fără așteptări. Orice biruință a României e și biruința noastră. Orice greutate o trăim împreună.
Mă bucur că ne revedem anume în această săptămână. Sunt momente când familiile trebuie să se adune, să stea împreună și să privească provocările în față.”, a adăugat aceasta, reafirmând unitatea dintre cele două națiuni, chiar și în fața dificultăților globale.
„România și Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile”
Liderul de la Chișinău a subliniat că ambele țări se confruntă cu provocări semnificative, dar și cu oportunități de a se sprijini reciproc.
„Trăim vremuri care pun la încercare democrația și valorile noastre comune. România și Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile. Dar fiecare încercare este și un prilej de a ne sprijini reciproc și de a demonstra că, împreună, suntem mai puternici”, a spus Maia Sandu, făcând o paralelă între experiențele celor două state la alegerile din acest an.
În cadrul discursului său, președinta a abordat și o temă deosebit de actuală – amenințările la adresa democrației și libertății. Ea a avertizat că aceste valori sunt sub asediu la nivel global, subliniind importanța apărării lor.
„Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova și România, unite sub steagul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună.
Știm ce înseamnă despărțirea, 50 de ani de granițe închise și tăceri impuse de un regim care ne-a vrut străini unul față de celălalt. Nu mai vrem să fim separați. Vrem să mergem împreună, liberi, spre un viitor comun.
Alegerile din România ne-au mai arătat un lucru, pe care noi, cei din Republica Moldova, l-am trăit pe propria piele: democrația și libertatea sunt sub asediu în întreaga lume. Lupta pentru libertate nu încetează niciodată. Distanța de la democrație la autoritarism poate fi tare scurtă.”, a afirmat Maia Sandu.
„Am retrăit emoțiile alegerilor noastre”
Președinta a remarcat, de asemenea, participarea masivă a moldovenilor cu cetățenie română la alegerile din România.
„Duminică, am retrăit emoțiile alegerilor noastre. Și ele ne-au pus degetul pe rană. Dar ne-au amintit și despre puterea unui popor care se mobilizează în fața pericolului.
Am înțeles că speranța, oricât de puternică, nu e suficientă pentru ca binele să învingă. E nevoie ca un popor să își apere la vot soarta și locul în lume.
Viitorul Moldovei depinde și de calea pe care o alege România. În zilele ce urmează, românii vor merge din nou la vot, și am toată încrederea că vor apăra România, cu toate lucrurile pe care le iubim la ea.
România este pentru noi umărul pe care ne sprijinim când ne e greu. Dar și umărul alături de care mergem în momentele de celebrare. Și noi ne dorim un umăr puternic! Să ne sprijinim reciproc și să mergem umăr la umăr spre un viitor mai bun.
Ne dorim o Românie liberă și puternică, la fel de mult pe cât ne dorim o Moldovă liberă și puternică. Căci așa-i între surori! La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor", a spus Maia Sandu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News