Majorarea salariului minim în Germania la 12 euro pe oră nu va duce la concedieri masive

Alexandru Ichim |
Data publicării:

Planificata creştere a salariului minim în Germania la 12 euro (13,61 dolari) pe oră din octombrie înseamnă o majorare salarială pentru mai mult de şase milioane de persoane şi nu ar trebui să ducă la concedieri, contrar criticilor, a declarat vineri ministrul Muncii, Hubertus Heil, transmite Reuters.

În prezent, salariul minim în Germania este de 9,82 euro pe oră, urmând să ajungă la 10,45 euro pe oră din iulie şi la 12 euro pe oră din octombrie, scrie Agerpres. Creşterea salariului minim a fost una din promisiunile electorale cheie ale cancelarului Olaf Scholz şi ale SPD (Partidul Social Democrat din Germania).

"Salariul minim consolidează puterea de cumpărare iar pe termen lung economia germană va deveni mai productivă. Aceasta înseamnă că nu vom avea concedieri masive. Aceste scenarii apocaliptice existau deja când a fost introdus salariul minim. Din contră, vom avea salarii mai decente în Germania şi o creştere a puterii de cumpărare", a declarat Heil într-un interviu acordat Reuters.

Cât va costa angajatorii



De majorare, care va costa angajatorii 1,63 miliarde de euro în perioada octombrie-decembrie, ar trebui să beneficieze în special angajaţii din estul Germaniei şi femeile care lucrează în servicii, unde în mod tradiţional salariile sunt prea scăzute, a adăugat ministrul Muncii.

Acesta a confirmat că a trimis vineri proiectul de lege membrilor Guvernului şi nu se aşteaptă la opoziţie din partea partenerilor de coaliţie ai SPD.

"În februarie vom discuta probabil în cabinet despre această lege. Apoi vom merge în Parlament, astfel încât de la 1 octombrie salariul minim în Germania să fie majorat la 12 euro pe oră", a afirmat Heil.

În 2014, coaliţia guvernamentală condusă de Angela Merkel a votat în o lege, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015, privind introducerea salariului minim de 8,50 euro pe oră şi de care urmau să beneficieze 15% din angajaţii din Germania, care până atunci primeau un salariu mai mic.

Salariul minim pe economie



În 2017, salariul minim pe economie în Germania a fost majorat până la 8,84 euro pe oră, iar în luna ianuarie 2019 a fost majorat din nou, la 9,19 euro pe oră. În prezent, salariul minim în cea mai mare economie europeană se situează la 9,82 euro pe oră.

Conform unui studiu publicat recent, introducerea salariului minim în Germania a condus la creşterea productivităţii muncii în această ţară, stimulându-i pe salariaţi să schimbe compania.

După introducerea unui salariu minim, anumiţi angajaţi cu salarii scăzute au migrat spre companii mai mari care ofereau locuri de muncă în regim full time şi mai bine calificate, precum şi o recompensă salarială mai mare pentru aceeaşi muncă, au observat cercetătorii de la University College London (UCL) şi Institutul german pentru piaţa muncii (IAB).

Majorarea salariilor şi nivelul scăzut record al şomajului au sprijinit în ultimii ani expansiunea economiei germane, care în mod tradiţional este dependentă de exporturi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel