Majorarea salariului minim pe economie va fi votată mai devreme. Raluca Turcan, anunț important pentru români

Georgiana Dragomir |
Data publicării:
Raluca Turcan anunță majorarea salariului minim pe economie
Raluca Turcan anunță majorarea salariului minim pe economie

Guvernul va aproba, în şedinţa de luni, majorarea salariului minim şi compensarea facturilor la energie, pentru ca aceste probleme să nu rămână nerezolvate dacă moţiunea de cenzură va fi votată în Parlament, a anunțat, astăzi, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Miniștrii PNL au început să ia măsuri de precauție și grăbesc adoptarea unor hotărâri, în ipoteza în care moțiunea de cenzură va fi votată în Parlament,

Una dintre cele mai așteptate măsuri de români este compensarea facturilor la energie. De asemenea, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a precizat că în ședința de luni, 4 octombrie, se va adopta și majorarea salariului minim pe economie cu 10%.

"Luni vom avea Consiliul Naţional Tripartit, cu premierul, şi vom rediscuta varianta propusă împreună cu prim-ministrul de a majora cu 10% salariul minim şi cel mai probabil în şedinţa de Guvern tot de luni va fi aprobată hotărârea de Guvern. Aceasta pentru că unii se joacă de-a moţiunea şi nu putem risca un eventual vot negativ, să rămână în aer această problemă importantă, cum este majorarea salariului minim în România", a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres.

Majorarea salariului minim pe economie ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2022, iar de compensarea plății la facturile de energie vor beneficia aproape 13 milioane de români.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel