Mama care și-a lăsat bebelușul să moară de foame și-a aflat pedeapsa. Plecase la iubit și i-a lăsat un biberon cu lapte în pătuț

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Alessia Pifferi, femeia care și-a lăsat fetița să moară de foame după ce a plecat la iubitul ei, a fost condamnată la închisoare pe viață. 

Alessia Pifferi a fost condamnată la pedeapsa maximă pentru uciderea fiicei sale de un an și jumătate, Diana, care a rămas singură acasă timp de șase zile și a murit de foame. „Este o durere atroce”, a comentat mama lui Pifferi, bunica fetiței moarte, Maria Assandri, imediat după ce a citit sentința: "A uitat să fie mamă. Trebuie să plătească pentru ceea ce a făcut. Dacă s-ar fi pocăit și și-ar fi cerut scuze... Dar nu a făcut-o." 

Micuța Diana a fost găsită moartă pe 20 iulie 2022, când Pifferi s-a întors la casa ei din strada Parea din Milano după aproape o săptămână. În după-amiaza târzie a zilei de 14 iulie, a plecat în provincia Bergamo, unde locuia iubitul ei la acea vreme, lăsând copilul în pătuț doar cu un biberon și o sticlă de apă.

Dintre circumstanțele agravante care i-au fost reproșate, Curtea a exclus-o pe cea de premeditare.

Judecătorii au mai obligat-o pe femeia de 38 de ani la plata unor despăgubiri de 20 de mii, respectiv 50 de mii de euro surorii ei Viviana și mamei sale Maria, ambele părți civile în proces.

Cazul Alessia Pifferi. Cum a încercat avocatul să o apere

 

Avocatul apărării, care ceruse achitarea pentru că „este clar că nu a vrut să o omoare pe micuță”, a reconstituit povestea mamei din copilărie până în ziua în care a plecat de acasă, lăsând-o singură pe fetiță pentru ultima oară.

„Nu a vrut niciodată să-și ucidă fiica. Crima de abandon a copilului există și acesta este cazul nostru. Pifferi a mai lăsat copilul acasă pentru a merge la partenerul ei în weekend. Nu este psihotică, ci o fată care a crescut într-o izolare morală și culturală absolută. În copilărie a suferit abuzuri, a fost victimă a violenței, nu a mers la școală, are un deficit cognitiv, a trăit fără un loc de muncă și în condiții de sărăcie extremă. A născut într-o baie, nu știa că era însărcinată. Cum ar putea o femeie crescută astfel să nu aibă probleme?”

Cu toate acestea, raportul psihiatric realizat în timpul procesului de către specialistul Elvezio Pirfo a constatat că femeia de 38 de ani avea discernământ în momentul evenimentelor . Este un aspect care a fost subliniat și de procurorul Francesco De Tommasi, care a spus clar că Pifferi „nu are vreun deficit”.

Pentru procuror "există o singură victimă și o cheamă Diana. Și există o mincinoasă și o actriță, care este Alessia Pifferi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel