Scriitoarea cubaneză de telenovele Delia Fiallo, cunoscută sub numele de „mama telenovelei latino-americane”, s-a stins din viață, potrivit Associated Press, acasă, în Florida, înconjurată de copiii ei, la vârsta de 96 de ani. Fiallo ar fi împlinit 97 de ani pe 4 iulie.
Delia Fiallo a studiat filosofia și literele în Havana, Cuba, și a început să scrie telenovele pentru radio în 1949. Fiallo s-a căsătorit cu directorul de radio Bernardo Pascual în 1952 și au avut cinci copii și 13 nepoți. În 1966 a părăsit Cuba și s-a stabilit la Miami unde și-a continuat cariera de scriitoare.
Delia Fiallo a fost una dintre cei mai celebre scriitoare din genul de romantism. Opera ei cuprinde 43 de telenovele, cu peste 80 de adaptări pentru ecran. Cele mai cunoscute sunt „Esmeralda”, „María del Mar”, „Kassandra”, „Cristal”, „Leonela”, „La Zulianita”, „Lucecita”, „La Señorita Elena”, „Lumea și a mea”, „ Guadalupe ” și „ Marielena ”.
Sursa foto Facebook – Osvaldo Rios
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News