Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, avertisment:  Trăim și trecem printr-o perioadă dificilă, iar unii nu înțeleg

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
medic_beatrice_mahler
medic_beatrice_mahler

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler a declarat, sâmbătă, că municipiul București este într-o situație critică, toate paturile AȚI pentru bolnavi COVID fiind ocupate. Cu toate că au fost eliberate trei locuri, acestea s-au ocupat în nici 20 de minute.

 

Într-o intervenție la Digi 24, Beatrice Mahler a arătat că se gândește "cu îngrijorare" la ceea ce urmează să se întâmple în următoarea săptămâna. "La un calcul minim, în funcție de datele statistice pe care le avem, 20 la sută dintre pacienții internați necesită internare, adică vom avea nevoie de aproape 1.000 de locuri în spitale și un minim de 200 de locuri în terapie intensivă pentru București, în săptămâna viitoare, dacă regulă statistică pe care o cunoaștem - și s-a verificat de atâtea ori - rămâne valabilă", a declarat medicul, la Digi 24.

Întrebată ce simte atunci când vede imaginile care circulă în mediul online cu petreceri în cluburi unde nu se respectă recomandările din pandemie, Beatrice Mahler a răspuns: "Suntem în două lumi paralele: lumea celor care muncim în spitale și care ne confruntăm cu suferință oamenilor și familiilor care trec prin această experiență cu totul, cu totul deosebită și extrem de dura, și lumea celor care nu vor să accepte sau se gândesc că ei nu pot fi atinși de această boală, o boală care știm că nu alege și știm că deocamdată nu avem criterii extrem de exacte de a stabili care dintre noi va avea o formă severă. Este extrem de trist ce vedem și este păcat, pentru că trăim și trecem printr-o perioada dificilă, iar unii nu înțeleg".

Managerul Institutului "Marius Nasta" a mai declarat că sunt medici de la terapie intensivă care au avut în 2020 doar cinci zile de concediu de odihnă. "Toți și-ar dori zile libere și concedii, pentru că sunt colegi care au avut cel mult cinci zile de concediu în acest an și vorbesc mai ales de secția de terapie intensivă. De câte ori începi să vorbești cu colegii din terapie intensivă, care sunt obosiți și triști, pentru că oricât de mult te străduiești să lupți cu această boală, pierzi pacienți în fiecare zi, lacrimile din ochii lor te împietresc și trăiești durerea împreună cu ei", a mai declarat Beatrice Mahler, la Digi 24.


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel