Manelistul Babasha, devenit celebru peste noapte după ce a fost huiduit de zeci de mii de oameni pe Arena Națională, a transmis un mesaj după incident.
"Vă salut pe toți, sunt Babasa și aș vrea să revin cu un răspuns pentru tot ceea ce s-a întâmplat, deși nu sunt în măsură să intru în discuții, tocmai fiind centrul atenției acum. Nu vreau să creadă lumea că profit de așa ceva și nici nu sunt în măsură să vorbesc. Las oamenii la buna lor plăcere să judece situația cum trebuie.
Dar ceea ce trebuie să spun este că, pentru cine nu știe, cei de la Coldplay au vrut să facă un moment cu un artist român pentru concertul lor, pentru cel de pe 12 și pentru ziua de mâine de pe 13, iar ei s-au uitat în topuri, în topurile muzicale și m-au văzut pe mine. Ei personal au contactat impresarii mei, m-am trezit deodată și nu știu câți dintre voi ați fi refuzat o astfel de oportunitate. Pentru că vorbim de un alt nivel, de un cu totul și cu totul alt nivel și, indiferent de toate huiduielile din lume, eu tot aș fi acceptat, pentru că așa ceva este odată în viață", spune tânărul.
@babashaofficial ♬ sunet original - B A B A S H A
Babasha spune că a avut chiar și o probă de sunet cu Chris Martin
"Pentru cunoștința voastră, am avut chiar și o probă de sunet înainte, că așa este normal, cu Chris Martin personal și i-a plăcut foarte tare de mine. Nu mă așteptam în viața mea să fie așa. Mă așteptam să fie păreri împărțite, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de rău. Eu vă mulțumesc și, în primul rând, vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea.
Sunt niște persoane la care nu mă așteptam în viața mea să-mi iau apărarea pentru acest subiect și vă mulțumesc din toată inima mea și vă doresc tot binele din lume. Eu sunt doar un puși de 22 de ani care chiar muncesc zi și noapte pentru un vis. Indiferent că cânt manele, indiferent pentru cine nu înțelege încă treaba asta, maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine, doar pentru cei care nu înțeleg muzica cu adevărat.
Atât. Pentru că, uitați, străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază. Vă mulțumesc din toată inima mea, lăsăm oamenii să știu de ce situație acum a fost și mai mult de atât nu pot să vorbesc.
Eu vă mulțumesc de prezență, mulțumesc tuturor și de huiduire și de orice reacție posibilă. Atât vă mai anunț: că mâine urmează un show și mai și!
Mulțumesc încă o dată pentru tot, atât rău căt și bine!", mai spune Babasha.
Amintim că formația "Coldplay" a adus pe scena de pe National Arena, în prima zi de concert, un manelist. Acesta nu a fost bine primit. Puteți vedea imaginile de la concert la finalul articolului.
Chris Martin a vrut să dea probabil o lovitură de imagine prin folosirea manelistului Babasha pe scena unde urmau să concerteze. Doar că publicul nu a fost deloc de acord cu decizia acestuia și a huiduit toată prestația manelistului Babasha. Din câte se pare, momentul a fost calculat și se aștepta să genereze un val de simpatie. Chris Martin l-ar fi văzut pe Babasha cântând pe străzi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News