Marcel Ciolacu despre apocalipsa prețurilor anunțată în România: „Nu știam dacă trebuie să fug repede în casă, la ce catastrofă...“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, și prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, viceprim-ministru și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, au făcut declarații de presă la Șantierul Podului de la Brăila. Între altele, el a vorbit și despre măsurile pe care Guvernul le-ar putea lua pentru încetinirea ritmului inflației.

Întrebat ce măsuri va lua coaliția pentru a ajuta consumatorii și dacă va veni o apocalipsă în România în ceea ce privește creșterea accelerată  prețurilor și nu numai, șeful PSD a răspuns, într-un ton ironic: „Mai aveam puțin și nu știam dacă trebuie să fug repede în casă, la ce catastrofă, atât de apocaliptic… Nu! România e asigurată alimentar în acest moment și, după creșterea economică din primul trimestru, vedem că este în trendul corespunzător“.

El a adăugat că deja s-au adoptat o serie de măsuri prin adoptarea programului „Sprijin pentru România”.

Marcel Ciolacu despre apocalipsa prețurilor anunțată în România

 

„Cu adevărat, această creștere nu se regăsește în buzunarele românilor și de aceea Guvernul trebuie să vină cu anumite măsuri. Am luat deja aceste măsuri, „Sprijin pentru România”, de aceea mi-am permis să vorbesc cu fermierii ca din producători să devină și procesatori, ei având deja un bonus de 10% la produsele procesate în România, fiindcă am fost mult prea mult timp doar exportatori de grâne, este cazul să fim exportatori și de alimente la cu totul alt nivel. Eu mă bucur că au fost toate autoritățile locale de la CJ de la Brăila și de la Galați, primarii de municipii, oameni care pot să creeze pentru fermieri depozite și astfel de facilități în viitor“, a afirmat Ciolacu.

Măsurile cuprinse în programul „Sprijin pentru România”, în economie intră finanţări de opt miliarde de lei.

Beneficiază de sprijin investiţiile cu impact major în economie, a căror valoare depăşeşte 1 milion de euro – această schemă de ajutor de stat are la dispoziţie 200 de milioane de euro pentru stimularea proiectelor de dezvoltare regională, companiile din sectorul transportului rutier de mărfuri şi persoane pentru a compensa creșterea preţurilor la carburant - 300 de milioane de lei, proiectele de investiţii aflate în derulare – prin două Ordonanţe de Urgenţă aprobate de Guvern sunt puse la dispoziţie 5,2 miliarde de lei din fonduri naţionale şi europene pentru a preîntâmpina eventuale blocaje în derularea proiectelor din cauza creşterii preţurilor la materiale de construcţii, utilaje, forţă de muncă.

De asemenea, fermierii români au la dispoziţie 300 de milioane de euro - granturi pentru capital de lucru, şi muncitorii din agricultură, sector în care salariul minim a fost stabilit la 3.000 de lei lunar, similar celui din construcţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel