Marcel Ciolacu, mesaj după întâlnirea cu românii din Marea Britanie

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Aflat într-o vizită în Marea Britanie, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanții comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la Biserica Românească din Londra. 

Marcel Ciolacu spune că românii din diaspora trebuie sprijiniți să revină acasă, prin intermediul unor programe care să le facă tranziția mai ușoară.  

"Împărtășesc bucuria că, în sfârșit, statul român se implică și a înțeles că identitatea și valorile nu le poți conserva fără să fie o legătură clară între comunitate, biserică și tradițiile noastre.

E pentru prima oară când statul a înțeles că trebuie să investească în educație, în învățământul dual și în sănătate. Pentru că doar prin servicii de calitate, putem spera că veți alege să reveniți acasă. Totodată, pentru cei care doresc să se întoarcă în țară, avem obligația să vă ajutăm prin programe de sprijin, menite să vă facă tranziția mai ușoară sau să vă susțină în deschiderea unei afaceri în țară.  

Cu voia lui Dumnezeu, de această dată vom găsi calea care să ne unească!", a spus Ciolacu, după întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la Biserica Românească din Londra.

 

 

Partidul Social Democrat - PSD, CMF 31240010

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel