Marcel Vela, la bilanțul Jandarmeriei: „Mai este mult de lucru ca să fiţi printre cei mai iubiţi oameni“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Jandarmii români au executat, anul trecut, 45.790 de misiuni de asigurarea ordinii publice, au format 400.122 de patrule mixte şi 208.794 de patrule doar din jandarmi, a anunţat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, cu ocazia bilanţului activităţii Jandarmeriei pe anul 2019.

„Jandarmii au desfăşurat misiuni speciale şi antiteroriste împreună cu partenerii în număr de 892, cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor - 27, cu DIICOT - 62, cu BCCO - 439, cu DNA - 9, cu DGA - 23 şi cu alte instituţii - 332. Cred că Jandarmeria este pe drumul cel bun", a declarat Marcel Vela.

El a precizat că, în 2019, angajaţii Jandarmeriei au constatat 15.205 infracţiuni, dintre care 6.075 independent şi 9.126 împreună cu poliţiştii, şi au gestionat 10.662 de evenimente şi manifestări publice la care au manifestat peste un milion de oameni.

"Ştiu, stimaţi jandarmi, că nu aveţi cea mai uşoară meserie. Ştiu că mai este mult de lucru ca să fiţi printre cei mai iubiţi oameni şi vă îndemn să vă faceţi meseria în spiritul legii. Vă garantez că astfel vom reuşi să recăpătăm împreună încrederea cetăţenilor. Barometrul profesionalismului vostru este cetăţeanul, iar cetăţeanul trebuie să fie mulţumit că suntem în slujba lui", a spus Vela, citat de Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel