Marcel Vela se implică în cazul furtului de lemne de la Suceava

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a dispus trimiterea, de urgenţă, în judeţul Suceava, a unei echipe mixte de specialişti din cadrul Poliţiei Române, pentru a verifica un caz prezentat pe internet, în care o persoană susţinea că a fost agresată pentru că a prezentat cazuri de furt de lemne.

"Ca urmare a apariţiei imaginilor în spaţiul public, s-a dispus trimiterea, de urgenţă, în judeţul Suceava, a unei echipe mixte de specialişti din cadrul Direcţiei Control Intern şi Direcţiei de Ordine Publică, ale Poliţiei Române, pentru a verifica cele sesizate", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis joi Agerpres.

Potrivit sursei citate, Marcel Vela condamnă ferm astfel de fapte şi reiterează că prevenirea şi combaterea furturilor de material lemnos, ca şi a despăduririlor abuzive, constituie priorităţi ale mandatului său.

În situaţia în care, urmare a controlului efectuat de structurile Poliţiei Române, vor fi identificate disfuncţionalităţi în activitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne, vinovaţii vor fi prompt sancţionaţi.

"Neprofesionalismul, lipsa de implicare, pasivitatea în situaţii de acest gen sunt incompatibile cu statutul de cadru al Ministerului Afacerilor Interne, structură în care am promovat integritatea, meritocraţia şi profesionalismul", transmite ministrul Marcel Vela.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel