Marea Britanie. Opt bebeluşi UCIŞI în spital de o infirmieră

Andreea Cosma |
Data publicării:

O infirmieră de la spitalul din Chester, vestul Angliei, a fost arestată şi acuzată joi de opt crime şi de zece tentative de ucidere a unor nou-născuţi, a declarat poliţia locală într-un comunicat, potrivit AFP.

"Parchetul a autorizat poliţia din Cheshire să o pună sub acuzaţie pentru crimă pe o angajată din sistemul medical, în cadrul unei anchete în curs de desfăşurare asupra unui număr de decese în rândul nou-născuţilor" de la secţia de neonatologie a spitalului din Chester, se precizează în comunicatul amintit.

Lucie Letby, o infirmieră în vârstă de 30 de ani, este acuzată de 8 crime şi de 10 tentative de crimă care au avut loc "în perioada iunie 2015 - iunie 2016", a precizat poliţia locală.

Tânăra, care fusese arestată, însă eliberată, în 2018 şi 2019, a fost "arestată din nou marţi, pe 10 noiembrie, şi de atunci pusă sub acuzare".

Ea va apărea joi în faţa tribunalului din Warrington, o localitate situată la aproximativ 30 de kilometri de Chester.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel