Marea Britanie. Premierul Boris Johnson, despre antivaccinişti: ''Sunt nebuni, sunt nebuni!"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că cei care se opun vaccinării, aşa-numiţii anti-vaxxeri, sunt nebuni şi că toată lumea ar trebui să-şi facă vaccinul antigripal pentru a se împiedica situaţia în care serviciile medicale să fie copleşite pe timpul iernii în cazul apariţiei unor noi focare de coronavirus, informează Reuters.

''Există acum toţi aceşti anti-vaxxeri. Sunt nebuni, sunt nebuni'', le-a spus Johnson angajaţilor unei unităţi medicale din Londra.

Johnson a mai afirmat că îngrijorarea sa este că noul coronavirus ar putea reveni, prin urmare ţara trebuie să fie pregătită.

Premierul britanic şi-a exprimat opinia că Regatul Unit va avea de luptat cu coronavirusul până la jumătatea anului 2021.

''Indiferent de unde a apărut... de la un liliac, de la un pangolin sau de oriunde o fi apărut el, este foarte, foarte neplăcut pentru rasa umană. Şi cred că abia la jumătatea anului viitor vom reuşi să-l depăşim'', le-a declarat Johnson reporterilor.

Într-o declaraţie făcută la un an de când a devenit prim-ministru, Johnson a explicat că şi-a dat seama că executivul trebuie ''să se mişte mai repede şi să fie mai prompt la nevoile oamenilor''. Boris Johnson a amintit că oamenii nu au putut să-şi scoată la timp paşapoartele şi că au existat tergiversări ale proceselor judiciare. ''Uneori guvernul poate fi lent'', a recunoscut şeful executivului britanic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel