Publicitate
Cezar Ouatu a impresionat juriul şi publicul „X Factor" din Marea Britanie cu vocea sa. La final, cântăreţul a izbucnit în lacrimi după ce a văzut reacţiile stârnite, toată sala fiind în picioare, aplaudându-l şi ovaţionându-l.
„Eşti foarte chipeş. Cezar, ne-ai transmis ceva foarte special. O energie grozavă. Ai reuşit să ne impresionezi. Trebuie să spun 'da'", i-a transmis Simon Cowell, celebru pentru exigenţa sa.
„Ce poţi face tu cu vocea, pentru mine e imposibil de înţeles. A fost incredibil! E un răspuns foarte uşor – 'da'", a declarat şi cântăreţul şi compozitorul Louis Tomlinson.
„A fost absolut minunat. Eşti campionul lumii", l-a complimentat starul Robbie Williams, în timp ce soţia sa, actriţa Ayda Williams, i-a mărturisit lui Cezar Ouatu că a făcut-o să plângă – „Mi-ai adus lacrimi în ochi. Bravo! E un mare 'da'".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News