Marea Britanie: Doi români au înjunghiat un conațional și I-AU ARUNCAT CÂINELE de la balcon. Patrupedul a MURIT ÎN CHINURI

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Doi frați români sunt acuzați de autortățile din Liverpool că au atacat doi conaționali, pe care i-a rănit și apoi le-a aruncat câinele de la balcon, omorându-l. Totul a pornit de la o petrecere prea zgomotoasă.

Doi frați români sunt acuzați că au înjunghiat un alt bărbat, tot român și i-au aruncat câinele de la balcon, după o dispută cu acesta și mama sa. Cățelul, un bulldog american, a murit în urma căzăturii. Ei sunt judecați de autoritățile din Liverpool.

Victimele au prezentat instanței un film cu „execuția“ cățelului Hindo, care după ce a fost aruncat de la balconul apartementului situat la etajul al doilea, a ajuns pe acoperișul unei autoutilitare, după care se izbește de asfalt.

Vasile Șerban, în vârstă de 24 de ani, este acuzat că l-a înjunghiat pe Cristian Duțu și i-a aruncat bulldogul american, pe Hindo, de la balcon, iar fratele său, Adrian Șerban, în vârstă de 30 de ani, este acuzat că i-a cauzat multipmle răni la o mână mamei lui Cristian Duțu, Mihaela Filip, după ce a aruncat cu o sticlă. 

Cele două victime - Duțu și mama sa, ambii din România, locuiau de șase ani într-un apartament deasupra unui magazin, dar au avut tot timpul probleme cu vecinii români. Când un grup de tineri români s-a adunat în afara casei lor, în ziua scandalului, și s-au apucat de băut și de ascultat muzică tare, în stradă, situația a degenerat. Grupul de aproxiamtiv 30 de persoane, majoritatea bărbați, au început să arunce cu sticle în stradă, atunci Mihaela Filip nu a mai putut să îi ignore, făcându-le observație. 

Atunci când femeia le-a cerut să nu mai facă gălăgie, frații Vasile și Adrian Șerban ar fi urcat pe balcon, înarmați cu sticle și cuțite. Procurorul a arătat juraților fotografii cu rănile căpătate de Crisitan Duțu și de mama sa în urma altercației.

Atunci când a fost arestat, Adrian a recunoscut că s-a certat cu Duțu în stradă, dar a negat că ar fi participat la lupta din balcon. El a susținut că Duțu a aruncat cu o sticlă cu apă în niște tineri înrudiți cu el și i-a rănit. El a afirmat că a coborât de la balcon înarmat cu un cuțit, dar a negat că a folosit o sticlă ca armă. Însă, potrivit imaginilor prezentate de procuror, cei doi frați sunt identificați ca fiind cei care îi atacă pe Duțu și pe mama lui. Cei doi frați au negat, prin avocații lor, că i-ar fi rănit pe reclamant și pe mama lor.

Cei doi mai sunt acuzați de distrugerea proprietății, în legătură cu câinele Hindo. Procurorul Frank Dillon a spus că „din nefericire legea consideră câinii drept obiecte aflate în proprietatea cuiva și nu mai mult decât atât”. Avocatul celor doi frați a mai arătat instanței o declarație în care Vasile spune că nu își mai amintește ce a făcut din cauză că băuse o cantitate mare de bere.


Vasile și Adrian Șerban au plecat în România și nu s-au prezentat la procesul de la Curtea Coroanei din Liverpool, scrie Liverpool Echo. Potrivit instanței, Adrian a părăsit Marea Britanie pe 11 februarie, iar Vasile a plecat pe 17 februarie. Niciunul nu s-a întors, astfel încât procesul continuă în lipsa lor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel