Marea Britanie. Furtuna Eunice face ravagii. Acoperișul O2 Arena a fost parțial distrus

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Marea Britanie. Furtuna Eunice face ravagii. Acoperișul O2 Arena a fost parțial distrus.
Marea Britanie. Furtuna Eunice face ravagii. Acoperișul O2 Arena a fost parțial distrus.

Furtuna Eunice, însoţită de vânturi extreme, a lovit vineri Marea Britanie şi Irlanda. Porțiuni din acoperișul O2 Arena din Londra au fost distruse. Zboruri şi trenuri au fost anulate, şcolile au fost închise, iar penele de curent au lăsat sute de case în întuneric.

 

 

La mai puţin de 48 de ore după ce furtuna Dudley a făcut cinci victime în Europa, rafalele de vânt s-au abătut asupra coastelor Angliei, cu o viteză maximă de 148 km/h înregistrată pe Insula Wight, provocând anulări de zboruri, feriboturi şi trenuri.

Britanicii au fost sfătuiţi să rămână acasă de către Met Office, care a emis o alertă roşie – cel mai ridicat nivel – pentru sud-vestul Angliei, sudul Ţării Galilor şi sud-est, inclusiv pentru Londra.

Pe rețelele sociale au fost distribuite imagini cu acoperișuri ale unor case smulse de vânt sau cu pomi doborâți la pământ. În sud-vestul Londrei, un acoperiș a căzut peste o mașină. Pe plaja din Cornwall, vântul a smuls un acoperiș al unei case și l-a purtat pe deasupra digului.

Porţiuni din acoperişul O2 Arena din Londra au fost „smulse” de furtuna Eunice. O parte din învelişul de culoare albă al arenei putea fi văzut fluturând în bătaia rafalelor puternice potrivit înregistrărilor publicate pe reţelele de socializare.

Faimoasa construcţie, cunoscută iniţial drept Millennium Dome, găzduieşte evenimente de amploare precum concerte, dar şi restaurante, baruri, magazine şi un cinematograf.

 

Milioane de britanici,  avertizați să rămână în case

 

Autoritățile britanice au avertizat, încă de ieri, asupra pericolului furtunii Eunice, plasând majoritatea teritoriului sub cod roșu de vânt puternic, de până la 160 de kilometri pe oră însă furia naturii s-a dovedit, vineri, mult peste estimări.

Până în prezent, Eunice a lăsat fără curent electric mai mult de 110.000 de locuințe, multe situate în sud-vestul teritoriului, și a obligat autoritățile să închidă școlile. Multe companii și-au suspendat, de asemenea, activitatea și au fost semnalate perturbări majore ale traficului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel