Marea Britanie intenționează să renunțe total la restricții. Concert cu 5000 de persoane fără mască

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
SUA. Opt morţi şi zeci de răniţi la un festival de muzică
SUA. Opt morţi şi zeci de răniţi la un festival de muzică

Un număr de 5.000 de persoane au putut să cânte şi să danseze fără măşti de protecţie şi fără distanţare socială la un festival muzical organizat în Liverpool, un oraş din nordul Angliei, duminică seară, în cadrul unui eveniment-test considerat primul concert autorizat în aer liber după ieşirea din lockdown a Marii Britanii, informează AFP.

Organizat cu casa închisă, concertul a avut loc în aer liber în Sefton Park din Liverpool în cadrul unui proiect al guvernului britanic ce vizează testarea măsurilor de securitate pe care acesta ar trebui să le implementeze începând din 21 iunie, data la care majoritatea restricţiilor antiepidemice ar trebui să fie anulate.

"Să facem din nou lucruri normale pe care le fac oamenii normali. În sfârşit!", a declarat, bucuros, unul dintre spectatori, Matt Berry, strângându-şi în braţe prietenii, la mică distanţă de cortul uriaş sub care fusese amenajată scena festivalului.

"Este bine că au reînceput concertele, pentru a testa dacă astfel de evenimente vor putea avea loc în această vară", a adăugat o altă spectatoare, Freya Begley.

Concertul de duminică a avut un line-up alcătuit din cântăreaţa locală Zuzu, grupul indie The Lathums şi celebra trupă Blossoms, capul de afiş al evenimentului.

Festivalul a avut o durată de şase ore şi s-a încheiat la ora locală 22:00, pentru a respecta interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, aflată încă în vigoare în Marea Britanie.

Înainte de concertul de la Liverpool, 3000 de persoane au petrecut în club


De asemenea, aproximativ 3.000 de oameni au participat în noaptea de vineri spre sâmbătă la Liverpool la prima petrecere desfăşurată în mod legal într-un club din Marea Britanie fără măşti sanitare şi fără distanţare socială de la începutul carantinelor pandemice.

Guvernul britanic a autorizat anterior un număr limitat de suporteri care au avut dreptul să asiste la evenimente sportive, precum un meci de fotbal desfăşurat pe stadionul Wembley din Londra. Oamenii de ştiinţă evaluează în această perioadă mai multe abordări în ceea ce priveşte sistemele de ventilaţie şi distanţarea socială în spaţiile artistice şi sportive.

Toţi participanţii la festivalul din Liverpool, care s-a întins pe durata a două zile, au trebuit să facă teste antigenice înainte de a pătrunde în spaţiul în care s-a desfăşurat evenimentul şi, de asemenea, vor trebui să se testeze din nou după cinci zile.

Ei au fost de acord să îşi comunice datele de contact pentru a fi incluşi într-un dispozitiv de monitorizare, în cazul în care unii dintre ei vor avea rezultate pozitive la testele anti-COVID-19.

Pentru a asista la concerte, spectatorii au trebuit să prezinte rezultate negative la teste COVID-19 şi un cod QR.

După acelaşi model, gala Brit Awards, programată pe 11 mai, va fi organizată la Londra în prezenţa unui număr de 4.000 de spectatori, cu condiţia ca aceştia să prezinte rezultate negative la testele COVID-19.

Potrivit celor mai recente statistici guvernamentale, peste 34 de milioane de persoane au fost vaccinate cu cel puţin o doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 în Marea Britanie, o ţară care a raportat peste 127.000 de decese asociate maladiei COVID-19 de la începutul pandemiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel