Marea Britanie. Mai mulți ROMÂNII au construit o REȚEA care FALSIFICA bilete de călătorie, la Londra

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Polițiștii de combatere a criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Structura Centrală, au efectuat, astăz, simultan cu omologii englezi, 22 de percheziții domiciliare (6 în România și 16 în Marea Britanie) pentru destructurarea unei grupări infracționale.

Aceasta era formată din cetățeni români și străini bănuiți de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la sisteme informatice, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și spălare de bani.

Din cercetări a rezultat faptul că mai mulți cetățeni români ar fi constituit, în Marea Britanie, un grup infracțional, specializat în contrafacerea biletelor de călătorie, în sistemul de transport public din Londra.

Membrii grupului ar fi copiat datele de pe banda magnatică a unui bilet de călătorie, după care, prin echipamente speciale, ar fi realizat clonarea biletului.

Valorificarea biletelor obținute în acest mod ar fi fost efectuată de un grup infracțional format din cetățeni străini.

 

Marea Britanie - România, echipe comune de anchetă

 

Începând din anul 2018, Poliția Română a demarat activități de cooperare judiciară cu autoritățile competente din Marea Britanie (British Transport Police), iar în anul 2019 s-a realizat un acord pentru constituirea unei echipe comune de anchetă (Joint Investigation Team).

Astfel, autoritățile specializate din cele două țări au decis efectuarea unei zile comune de acțiune (Joint Action Day) pentru destructurarea grupării infracționale.

 

22 de percheziții

 

Cele 22 de percheziții (16 în Marea Britanie și 6 în România - 2 în județul Constanța și 4 în județul Bacău) s-au realizat în cadrul cooperării judiciare în materie penală, desfășurate prin implicarea EUROJUST și EUROPOL.

În urma perchezițiilor din țara noastră, polițiștii au ridicat bani, o persoană fiind condusă la audieri.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, Direcției de Investigații Criminale, Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public din cadrul Poliției Capitalei și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

La acțiune a participat și un reprezentant Europol.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel