Marea Britanie. MII de ROMÂNI, spectatori la alegerile de mâine: „Mulți vor să PLECE de aici, nesiguranța îi SPERIE”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Regatul Unit organizează mâine alegeri legislative, un scrutin legislativ cu importanță crucială care va decide soarta Brexit-ului și care va afecta în mod categoric viețile românilor care trăiesc acum acolo.

Marius Misin, președinte al Societății Românilor din East Midlands, o regiune din centrul Marii Britanii, are o serie de așteptări clare de la alegerile de joi din Regatul Unit, unde se înfruntă în mod special conservatorii premierului Boris Johnson și laburiștii lui Jeremy Corbyn. Sunt și așteptările majorității celor peste 450.000 de români care trăiesc acum în Marea Britanie și care speră că drepturile lor după ieșirea Regatului Unit din UE vor fi neschimbate.

„În zona Nottingham-East Midlands există o comunitate destul de mare de români. Pentru noi nu este importantă coloratura politică. Este important ca noua conducere politică a Marii Britanii să respecte drepturile cetățenilor români stabiliți aici și să termine procesul Brexit într-un timp cât mai scurt deoarece instabilitatea și incertitudinea despre ce și cum va fi după este destul de mare", spune Misin, care este specialist în istorie la William Allitt School din Nottingham, potrivit Libertatea.

Principala temere a românilor din Marea Britanie este evident legată de drepturile lor după Brexit. Iar nesiguranța durează de ani de zile.

„După cum promit și susțin autoritățile britanice actuale, drepturile europenilor stabiliți aici vor fi respectate în continuare, însă nimeni nu ne spune clar ce și cum va fi”, spune românul.

 

O implicare mai activă a autorităților române ar fi benefică

 

E greu de spus în ce măsură au fost românii inclusi în campania electorală din Marea Britanie.

„Eu personal am dublă cetățenie, însă nu am fost contactat direct de către reprezentanții partidelor politice pentru consultări. Am primit pliante politice prin poștă, si atât", spune Misin.

Românul din Nottingham consideră că politicienii britanici i-au folosit pe cetățenii europeni într-un mod incorect. Așa că așteptări mai mari are de la autoritățile române.

„Partidele politice din Regatul Unit își fac jocurile lor politice așa cum știu ei mai bine și de multe ori folosesc cetățenii europeni ca pioni pe 'tabla lor de șah, ceea ce nu este corect. Multe dintre campaniile lor politice s-au bazat pe minciuni și inadvertențe și acest lucru a prins în special la clasa socială de jos”, a mai spus Misin.

 

Promisiuni nerespectate

 

La Londra, o româncă este direct implicată în lupta pentru drepturile cetățenilor UE după Brexit. ,

Alexandra Bulat este studentă la doctorat la University College London și purtătoare de cuvânt pentru campania "The 3 Million", care militează pentru drepturile cetățenilor UE.

Una dintre nemulțumiri: autoritățile nu și-au ținut promisiunea din timpul campaniei pentru referendum, aceea de a acorda automat drepturi cetățenilor UE.

„Momentan, cetățenii UE din Marea Britanie trebuie să depună o cerere pentru a obține un permis de ședere permanentă ('indefinite leave to remain') sau pe timp limitat ('pre-settled status'). Sunt doar unul dintre cei peste trei milioane de cetățeni care a trebuit să depună o cerere pentru a rămâne în țară unde am studiat, lucrat și trăit de peste 7 ani. The 3 Million dorește ca politicienii să respecte ce au promis în 2016 și să garanteze drepturile cetățenilor UE în mod automat, prin legislație primară adoptată în Parlament, implementand un sistem de înregistrare simplu, și protejând toate drepturile actuale, inclusiv dreptul la vot în alegerile locale", spune Alexandra Bulat, conform sursei citate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel