Poliţia britanică va prelua ancheta dacă investigaţia internă guvernamentală ajunge la concluzia că există elemente ale unor potenţiale fapte penale, a anunţat joi seară poliţia metropolitană londoneză (Met), potrivit Reuters, scrie Agerpres.
''Poliţia metropolitană ţine legătura cu biroul cabinetului în legătură cu această anchetă. Dacă ancheta identifică dovezi de comportament care potenţial sunt o faptă penală, ea va fi transferată poliţiei metropolitane pentru analiză suplimentară'', indică declaraţia Met.
Premierul britanic Boris Johnson a prezentat miercuri scuze în parlament pentru că a participat la petrecerea respectivă, declarând că regretă ce a făcut şi că a crezut că întâlnirea de la Downing Street 10, care a avut loc la 20 mai 2020, era o reuniune de muncă.
Poliţia britanică va aştepta încheierea investigaţiei guvernamentale interne privind petrecerea din Downing Street 10
Parlamentarii din opoziţie au spus că Johnson ar trebui să demisioneze. În plus, chiar unii membri ai formaţiunii sale, Partidul Conservator, au susținut că el ar trebui să renunţe la post dacă se va stabili că nu a respectat regulile stricte pe care le-a introdus guvernul pentru a preveni răspândirea virusului în contextul pandemic.
Conform mai multor media, această petrecere ar fi fost organizată în grădina din Downing Street la 20 mai 2020, în prezenţa liderului conservator, în vârstă de 57 de ani, şi a soţiei sale Carrie, într-un moment în care interacţiunile sociale erau limitate drastic.
Poliţia a confirmat luni că este "în contact" cu guvernul în legătură cu acest caz care ar putea face obiectul unei anchete pentru încălcarea regulilor sanitare, scrie Agerpres.
Lideri ai Partidului Conservator îi cer premierului Boris Johnson să demisioneze
Premierul britanic, Boris Johnson, este supus presiunilor pentru a-şi prezenta demisia, fiind contestat de lideri ai Partidului Conservator, după ce a recunoscut că a participat la o petrecere în grădina reşedinţei oficiale în timpul carantinei generale din 2020.
Boris Johnson a prezentat scuze pentru modul în care a organizat evenimentul din grădina de la Downing Street în mai 2020, a declarat că înţelege "furia publică", dar a semnalat că nu vrea să demisioneze. Mai mulţi membri ai Guvernului, inclusiv vicepremierul Dominic Raab, au anunţat că îl susţin pe Boris Johnson.
Însă lideri ai Partidului Conservator, printre care Douglas Ross, William Wragg şi Caroline Nokes, îi cer să demisioneze, conform BBC News. Douglas Ross, liderul filialei din Scoţia a Partidului Conservator, a declarat că a avut "o conversaţie dificilă" cu Boris Johnson după ce şi-a prezentat scuze miercuri în Camera Comunelor.
Aproximativ 30 de persoane au participat la petrecerea din 20 mai 2020, iar premierul Boris Johnson susţine că s-a aflat la eveniment 25 de minute "pentru a le mulţumi subordonaţilor" pentru activitatea intensă din timpul pandemiei. Johnson crede că a fost vorba despre "un eveniment de lucru". "Privind în urmă acum, cred că ar fi trebuit să găsesc alt mod de a le mulţumi şi ar fi trebuit să recunosc că, deşi din punct tehnic au fost respectate regulile, milioane şi milioane de oameni nu văd lucrurile în acelaşi fel", a admis Boris Johnson.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News