Marea Britanie: Tânăr ROMÂN, la un pas să MOARĂ în TIR precum cei 39 de chinezi de la Essex: „Am săpat prin containerul de oțel"

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Povestea lui Mario, un român care a venit în Marea Britanie în urmă cu 21 de ani într-un container în același mod ca și cei 39 de chinezi găsiți morți într-un tir din Essex.

După descoperirea celor 39 de cadavre în spatele unui container al unui tir, într-un parc industrial din Grays, Essex, un val de discuții pe tema migrației ilegale s-a generat în toată Europa.

În lumina macabrei descoperiri dintr-un container frigorific provenit din Europa de Est în Essex, Mario, un român de 40 de ani, care a decis să își riște viața într-un mod similar în urmă cu 21 de ani, a decis să își spună povestea. El a intrat în direct cu realizatorul Nick Ferrari de la Radio LBC și a povestit prin ce a trecut în cele aproape 4 zile cât a stat închis într-un container de oțel.

Mario, a spus că, în urmă cu 21 de ani, când România încă nu era membră a UE, a plătit 300 de mărci germane, adică aproximativ 130 de lire sterline, pentru a ajunge de la Milano, în Marea Britanie. „La 18 ani am crezut că o să ajung liber ca pasărea cerului dacă ajung în Anglia“, a povestit Mario.

„Cel care ne-a băgat în container ne-a spus că ne dă instrumente cheie pentru a supraviețui: o daltă, un ciocan, ciocolată și ceva apă”, a povestit românul.

Citește și: Marea Britanie. Detalii ÎNFIORĂTOARE despre TIRUL morţii. Cele 39 de victime nu aveau nicio şansă de supravieţuire

„Ne-a spus că vom fi în container șapte nopți, dar am avut noroc și am făcut doar trei nopți. Eram patru în container, printre lăzi cu iaurt și cutii cu sticle de vin roșu”, își amintește Mario.

„Am plecat de la Milano, până în Franța și apoi în Belgia. La Zebrugge, îmi amintesc foarte clar când am urcat pe feribot, au deschis containerul, dar nu ne-au văzut, fiind puși în spate. Știam că au scanere la Calais, așa că atunci când am aflat ruta spre Anglia, ne-am asigurat că evităm portul respectiv”, a mai detaliat acesta.

„Șoferul ne-a lăsat acolo și a dispărut, a trebuit să sap prin oțel ca să scap, cu ciocanul și dalta pe care ni le-a dat. Șoferul a dus mașina într-un parc de camioane, am folosit dalta și ciocanul cu care am bătut ore întregi pentru a face o mică trapă și a ieși din containerul de oțel parcat într-un parc industrial“, își amintește românul.

„Am ieșit și am ajuns la Gara Dartford. Am văzut Londra pe ecran și ne-am îndreptat într-acolo înainte de a îi contacta pe cei la care venisem“.

Citește și: China, ATAC DUR la Marea Britanie, după descoperirea celor 39 de chinezi MORȚI în TIR-ul din Essex

„În container era întuneric beznă și foarte frig. Nici nu aveam unde să ne facem nevoile. Aveam doar un bidon de plastic. Apoi am folosit o sticlă de vin din cel transportat în container, pe care am băut-o ca să ne încălzim”, a mai explicat românul.

Odată ajuns aici, El a trebuie să înceapă de la 0 o viață nouă. „Am lucrat orice de la grădinărit la construcții, am lucrat în cafenele. Orice. Am încercat orice“, mai spune Mrio

Mario este acum cetățean britanic, și și-a întemeiat o familie aici, are o soție și doi copii, dar spune că „nu își permite“ să devină cetățean pritanic pentru că este „prea scump“. Acum el este operator la o companie de apă și spune că o duce decent.

Însă când realizatorul Nick Ferrari a întrebat dacă merită să-ți riști astfel viața, el a răspuns simplu: „Nu”. „Încă mai aud despre cazuri din Macedonia, Serbia, Iugoslavia, Albania, Kosovo, care fac la fel ca mine să scape de acolo. Știu că plătesc în jur de 500 de lire sterline de fiecare pentru asta acum“, i-a destăinuit românul Mario lui Nick Ferrari în direct, la Radio LBC.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel