Marea Britanie: Româncă ÎNSĂRCINATĂ și obligată să se prostitueze, SALVATĂ de un taximetrist - „Poţi să mă ajuţi...“ (VIDEO)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O tânără româncă, ce venise în Marea Britanie crezând că va luca ca maseuză într-un centru medical, a fost traficată de Robert Enescu, un conațional de-al său căutat acum de poliție prin Europol. A fost salvată de un taximetrist și astfel a fost destructurată o întreagă rețea de prostituție.

O tânără româncă a fost ținută captivă de iubitul conațional și obligată să se prostitueze, deși era însărcinată. Femeia trăia într-o cameră „fără mâncare sau căldură, doar o saltea pe care să se întindă și o găleată în care să-și facă nevoile”, după cum spun polițiștii britanici.

Un şofer de taxi din Coventry a fost salvatorul femeii. Însărcinată în luna a treia, tânăra era traficată în scopul exploatării sexuale de către iubitul ei, românul Robert Enescu. Acesta a adus-o în Marea Britanie sub pretextul că va lucra într-un salon de masaj în Anglia, după cum i-a mărturisti șoferului de taxi pe care l-a implorat să o ajute să se întoarcă în țara sa.

Ororile la care a fost supusă tânăra au fost descoperite la începutul acestui an. Potrivit anchetatorilor, în data de 19 februarie 2019, un șofer de taxi chemat de Enescu să o ducă pe tânăra româncă gravidă într-un bordel de pe St. Christians Road din Coventry. Tahir Mehmood, șoferul de taxi, a văzut că femeia era speriată când Enescu a urcat-o în taxi şi a sunat la poliţie.

„Doamna a urcat în taxi. Am început să conduc, iar ea era supărată. Plângea. Am întrebat-o: «Ce s-a întâmplat, draga mea? De ce plângi?» Am oprit şi am rugat-o să îmi spună ce are. Mi-a zis că a ajuns în ţară acum patru zile şi că a venit să lucreze ca maseuză, dar acum i s-a zis că trebuie să facă prostituţie şi că ea nu doreşte asta. Mi-a spus: «Poţi să mă ajuţi să merg înapoi, în ţara mea?» I-am zis că voi suna la poliţie şi va primi ajutor. Poliţiştii au ajuns repede şi au dus-o la secţie. Când a coborât din taxi am întrebat-o dacă e bine, dacă e fericită şi a zis că da. Poliţiştii m-au felicitat”, a povestit Tahir Mehmood potrivit birminghammail.co.uk. „Am ştiut să acţionez aşa deoarece am dat un test pentru a obţine dreptul de a profesa ca şofer de taxi. Am fost învăţaţi cum să ajutăm clientul şi să sunăm la poliţie dacă avem vreo suspiciune”, a mai spus şoferul de taxi.

 

Youtube video image

În urma apelului taximetristului, polițiștii britanici au organizat un raid în bordelul respectiv pe 20 februarie și au găsit „mai multe femei din Estul Europei, despre care se suspectează că sunt sclave sexuale”, au declarat autoritățile britanice, relatează BBC.com.

„Tot ce avea asupra sa era o pungă cu 50 de prezervative pe care i le-a dat Enescu”, a mai adăugat inspectorul Wes Martin.

(w670)

După actiunea poliţiştilor din Coventry, Robert Enescu a fost arestat în 22 februarie, însă a negat orice implicare. Românul a dispărut cu o zi înainte ca procesul său să înceapă, fiind eliberat din închisoare pe cauțiune. El a fost găsit vinovat și condamnat în lipsă, în 9 septembrie, la Warwick Crown Court. Robert Enescu a primit nouă ani de închisoare.

Bărbatul este dat în urmărire prin Europol.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel