Românul, în vârstă de 22 de ani, care ar fi agresat mai multe femei în Brighton, Marea Britanie, a scăpat de închisoare. Potrivit Daily Mail, acesta a ajuns în fața judecătorilor după ce zeci de femei au depus plângeri la poliție.
Totul s-a întâmplat după ce acesta mergea pe bicicletă și ar fi lovit femeile peste fund. Incidentele raportate ar fi avut loc în timpul nopții, în perioada septembrie 2016 - februarie 2017.
Conform aceleiași surse, tânărul ar fi negat că ar fi comis 21 de agresiuni sexuale, însă, într-un final, și-ar fi recunoscut vinovăția pentru 11 dintre acestea.
Judecătorii l-au condamnat astăzi la 12 luni de închisoare cu suspendare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News