Marea Britanie şi UE au ajuns la un acord privind tranzitul vamal la frontiera irlandeză

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord de principiu privind tranzitul vamal la frontiera dintre provincia Irlanda de Nord, teritoriu britanic, şi Irlanda, stat membru al Uniunii Europene, dar rămân disensiuni privind relaţiile comerciale post-Brexit, informează BBC News.

Guvernul de la Londra a anunţat marţi că s-a ajuns la un acord de principiu privind posturile de control şi aprovizionarea cu medicamente la frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda. În acest context, Guvernul Boris Johnson a retras proiectul de lege care prevedea modificarea Acordului Brexit pentru evitarea apariţiei controalelor la frontiera administrativă dintre Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii.

Michael Gove, ministru britanic pentru Politicile Cabinetului, s-a declarat "încântat" de acord şi i-a mulţumit lui Maros Sefcovici, vicepreşedinte al Comisiei Europene, pentru "abordarea constructivă şi pragmatică" a ambelor echipe de negociere.

Ministrul irlandez de Externe, Simon Coveney, a salutat acordul, exprimând speranţa că acesta va oferi "impulsul necesar pentru încrederea care să permită progrese în negocierile privind relaţiile bilaterale generale".

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a admis, marţi, că negocierile cu Uniunea Europeană privind relaţiile post-Brexit s-ar putea încheia fără acord, deşi ambele părţi vor depune eforturi până în ultimul moment. Întrebat dacă negocierile vor continua până în ultimul moment, Boris Johnson a declarat: "Sigur că da". "Suntem mereu încrezători dar ar putea veni un moment în care vom admite că este momentul încheierii negocierilor şi că aşa stau lucrurile. Vom prospera foarte mult în orice mod şi, dacă vom ajunge la un model precum cel australian, este bine şi aşa", a afirmat Boris Johnson. Australia nu are acord comercial cu Uniunea Europeană, astfel că schimburile se desfăşoară în virtutea normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

 

Boris Johnson, ultimele eforturi de ajungere la un acord cu UE

 

Boris Johnson urmează să se deplaseze la Bruxelles pentru ultimele eforturi de ajungere la un acord cu Uniunea Europeană.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a discutat telefonic, luni seară, cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, dar deocamdată nu au ajuns la un acord. "Am convenit că nu se întrunesc condiţiile pentru finalizarea unui acord, din cauza diferenţelor semnificative în trei probleme esenţiale: standardele concurenţiale egale, principiile de guvernare şi cotele de pescuit", au anunţat Ursula von der Leyen şi Boris Johnson, într-o declaraţie comună, publicată pe site-ul Comisiei Europene. "Le-am cerut şefilor echipelor de negociere să pregătească o sinteză asupra disensiunilor rămase, pentru a avea o discuţie într-o reuniune cu participare fizică, la Bruxelles, în următoarele zile", au precizat Ursula von der Leyen şi Boris Johnson. Negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a semnalat că încă există disensiuni, sugerând că termenul-limită pentru ajungerea la un acord ar fi miercuri.

Reprezentantul Franţei în Comisia Europeană, Thierry Breton, comisar pentru Piaţa Internă, a avertizat recent că nu va exista niciun acord post-Brexit dacă Marea Britanie nu acceptă standardele UE. "Eu înţeleg foarte bine că prietenii noştri britanici vor să beneficieze de pe urma pieţei comunitare. Dacă britanicii acceptă aceste reguli, vor fi bineveniţi. Dacă nu le acceptă, nu va fi niciun acord", a atras atenţia Thierry Breton.

 

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie

 

Premierul britanic, Boris Johnson, a admis acum câteva săptămâni că este incertă eventualitatea unui acord cu Uniunea Europeană privind relaţiile post-Brexit, însă a susţinut că Marea Britanie oricum va prospera.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel