Anterior, Muraev a minimalizat afirmaţia Marea Britanii conform căreia Rusia vrea să îl instaleze la conducerea Ucrainei.
În postarea sa de pe Facebook, el a făcut apel ca Ucraina să nu mai fie împărţită în politicieni pro-occidetali şi politicieni pro-ruşi.
"Vremea politicienilor pro-occidentali şi pro-ruşi a dispărut pentru totdeauna în Ucraina", a spus el.
"Ucraina are nevoie de noi politicieni ale căror politici să se bazeze doar pe principiile intereselor naţionale ale Ucrainei şi poporului ucrainean", a adăugat Muraev.
Marea Britanie a acuzat sâmbătă Rusia că urmăreşte să instaleze un lider pro-rus la Kiev şi să ocupe Ucraina, la o zi după ce discuţiile dintre SUA şi Rusia păreau să fi schiţat o anumită detensionare a situaţiei.
Alerta transmisă de Marea Britanie
Într-un comunicat dur, ministrul britanic de externe Liz Truss a denunţat "amploarea activităţii ruse ce vizează subminarea Ucrainei"."Conform informaţiilor noastre, guvernul rus încearcă să instaleze un lider pro-rus la Kiev, în timp ce intenţionează să invadeze şi să ocupe Ucraina", a adăugat ea.
Ministerul britanic de externe afirmă că "fostul deputat ucrainean Evgheni Muraev este văzut ca un potenţial candidat", dar acesta nu este singurul. Serviciile ruse de informaţii "au legături cu mulţi foşti politicieni ucraineni", a subliniat Liz Truss.
Ministerul rus de Externe a respins aceste comentarii, spunând că sunt "dezinformări", şi a acuzat Marea Britanie şi NATO "că escaladează tensiunile" în privinţa Ucrainei.
Duminică, vicepremierul britanic Dominic Raab a declarat pentru Sky News că "vor exista consecinţe dure dacă Rusia va încerca să invadeze Ucraina şi să instaleze un regim marionetă, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News