Agenţia britanică a dat deja undă verde inoculării minorilor cu vaccinul de la Pfizer, deşi până acum guvernul britanic nu a început să administreze vaccinul celor cu vârsta sub 16 ani. În Marea Britanie, adolescenţii cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani vor putea începe să se vaccineze din 23 august, înainte de începerea noului an şcolar.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a salutat avizul acordat de agenţie vaccinului de la Moderna şi a precizat că de-acum încolo se va ghida după recomandările grupului de experţi care consiliază guvernul pentru a decide dacă vor fi vaccinaţi copiii începând cu 12 ani. Comitetul Comun de Vaccinarea şi Imunizare (JCVI), care emite recomandări executivului, a susţinut până acum că sunt necesare mai multe date pentru a lua o decizi în acest sens.
Marea Britanie a raportat în ultimul timp o medie de 30.000 de cazuri zilnice de COVID-19, în timp ce în întreaga ţară sunt spitalizate 5.894 de persoane, dintre care 882 sunt conectate la ventilatoare. Pe 19 iulie, Anglia a renunţat la toate restricţiile anti-COVID-19, inclusiv la măştile sanitare în spaţiile închise, în condiţiile în care Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord menţin câteva dintre restricţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News