Marian Oprişan, răspuns pentru protestatarii din faţa casei sale: "Cine nu este în stare să facă nimic pentru el..."

Andreea Cosma |
Data publicării:

Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, le-a dat un răspuns tuturor celor care au vrut să ştie de unde a avut bani pentru a-şi ridica vila în care locuieşte cu familia şi pentru care, potrivit acestuia, a  muncit 35 de ani.

Baronul Vrancei a transmis o concluzie simplă după un mesaj lung: "Cine nu este în stare să facă nimic pentru el, nu este în stare să facă nimic nici pentru ceilalţi".

Vedeți mesajul lui Marian Oprișan:

Răspunsul acesta i-a nemulțumit, însă, pe contestatarii săi și nu a rămas fără ecou. Un tânăr român, Cosmin Iosub, i-a transmis la rândul său un mesaj care a devenit viral pe rețelele de socializare.

"Marian Oprișan, îmi permit să îți răspund ca de la bărbat la bărbat, căci eu nu "sunt mama mea".

În 2005 când tu îți construiai palatul din Bolotești, în orașul Bălan din sărăcăciosul județ Harghita, mina de cupru se pregătea să se închidă. Era singurul loc de muncă al locuitorilor. A rămas un oraș aproape mort pentru că așa a vrut o clasă de conducători corupți ce prin blaturi cu UDMR, țin și acum județul Harghita în sărăcie. ,,Ordinarul" de mine nu a suferit 18 ani, a suferit 21 și încă suferă. Ordinarul de mine a mâncat mere din copaci de foame și nu pentru că n-a lucrat mama, ci pentru că în acea perioadă mama primea 400 de lei salariu de la un Italian ce avea o fabrică mică de confecții, din acei bani trebuia să întrețină doi copii. În același timp, voi împreună cu toată gloata voastră de bandiți, închideați spitale și băgați România intr-o criză financiară. Eu n-am călcat pe cadavre ca Oprea, nici ca Iohannis și nici ca actualul somnoros Bode. Voi sunteți cei ce sfidați poporul român în fiecare zi. În 35 de ani de muncă ar trebui să aibă toți românii câte o casă, nu un palat ca al tău, dar măcar un apartament cu două camere. Vrancea "ta" încă are copii ce se duc la școală pentru laptele si cornul de la stat, pentru că mor de foame. Satele României sunt pline de foamete si noroi, iar voi veniți și le promiteți viață mai bună în mașini de sute de mii de euro. Sunteți opulenți, nesimțiți și golani pe banii statului.

Niciun procuror nu a găsit nimic împotriva ta pentru că și sistemul justiției e supus politic, în 2020 oamenii încă mai au frică de conducători, sunteți ca dictatorul din care vă aveți rădăcinile. Încă aveți atitudine de regim comunist, iar tu îți permiți să te lauzi că n-au găsit procurorii pentru ce să te tragă la răspundere. Fii liniștit, va veni și ziua în care să dai socoteală în fața legii, dar până atunci vei da socoteală în fața poporului!

"Cine nu este în stare să facă ceva pentru el, nu este în stare să facă nici pentru ceilalți."

Ești sinistru precum casele bătrânești abandonate ale românilor plecați peste hotare, acei români de care vouă vă e frică. Nu-ți face griji, voi avea și eu capacitatea să îi cumpăr mamei o casă într-un vârf de munte, cu animale și 3 pomi fructiferi, ca la bătrânețe să nu depindă de pensia mizerabilă pe care o oferiți bătrânilor, va depinde de roadele naturii, acele roade pe care țăranii le aruncă la gunoi, iar voi deschideți porțile străinilor care ne pun chimicale pe masă.

Să vă fie rușine! Ție și întreg sistemului pe care l-ați creat după ce ați reușit să-l doborâți pe dictatorul de Ceaușescu.

Veți ajunge la groapa de gunoi a istoriei și nimeni nu va vrea să își mai aducă aminte de voi!

În încheiere, te provoc la o dezbatere televizată, tu baron cu experiență politică, iar eu un simplu tânăr din generația ce nu tolerează batjocura. Aștept răspuns!", i-a scris tânărul care a postat şi mesajul lui Marian Oprişan.

Citeşte şi: Protest în fața casei lui Marian Oprișan: "De unde are vilă de 3 milioane euro? Nu plecăm, să vină poliția!" 

Ieri, mai mulţi protestatari s-au adunat în faţa reşedinţei liderului PSD Vrancea și au strigat ca președintele PSD Vrancea să explice de unde a avut banii pentru a-și ridica vilele impunătoare care formează complexul unde locuiește.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel