EXCLUSIV  Marian Preda, la interviurile ȘtiriDiaspora. Ce i-ar convinge pe români să se întoarcă acasă: Modelul irlandez care și-a adus Diaspora înapoi

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Marian Preda, la interviurile ȘtiriDiaspora. Ce i-ar convinge pe români să se întoarcă acasă: Modelul irlandez care și-a adus Diaspora înapoi
Marian Preda, la interviurile ȘtiriDiaspora. Ce i-ar convinge pe români să se întoarcă acasă: Modelul irlandez care și-a adus Diaspora înapoi

Rectorul Universității București, Marian Preda, a relatat pentru ȘtiriDiaspora, în cadrul unui interviu amplu, despre condițiile în care românii s-ar întoarce în țară. 

Profesorul Marian Preda, specializat în sociologie, a răspuns întrebărilor jurnalistului Bogdan Bolojan cu privire la subiecte sensibile care vizează atât românii din străinătate, dar și pe cei rămași în țară. 

Întrebat dacă este o utopie reîntoarcerea românilor în țară, profesorul Marian Preda consideră că „nici pe departe” și a oferit exemplu Irlanda care a reușit să aducă înapoi milioane de imigranți irlandezi.

„Nu, nici pe departe! Sunt țări care au avut succes cu politici de migrație de revenire. De ex în Irlanda au mai mulți care au avut bunicii sau părinții imigranți și care acum sunt cetățeni irlandezi. După o migrație uriașă de la jumătatea secolului XIX și în continuare până pe la 1970, Irlanda a reușit să aducă înapoi milioane de imigranți irlandezi care nici măcar nu se născuseră în Irlanda, se născuseră în SUA, Canada. De ce? Pentru că au creat condiții foarte bune acasă, au creat oportunități. 

Românii s-ar întoarce în România în cazul în care condițiile de aici sunt comparabile cu cele de acolo: un loc de muncă decent, un salariu comparabil, acces la servicii medicale decente, acces la administrație publică care să îți ofere oportunități, acces la educație pentru copiii lor. Ar veni în România, dar nu poți să vii când condițiile pentru copiii tăi sunt mult mai proaste. Asta e marea problemă! România trebuie să se modernizeze, trebuie să se creeze condiții mai bune și atunci se vor întoarce mulți dintre ei”, a explicat profesorul Marian Preda pentru StiriDiaspora.ro. 

 

Marian Preda: „La un moment dat vor fi mai puțini români care pleacă și mai mulți străini care vor veni”

 

Rectorul Universității București, Marian Preda, susține că România a pierdut ca populație rezidentă 4 milioane de locuitori din 1989 până acum și că este posibil ca la recensământul de anul viitor să fie maximum 15 milioane.

„Problema e dublă. Au plecat mulți din România, iar pe de altă parte se nasc mult mai puțini copii. România a pierdut ca populație rezidentă 4 milioane de locuitori din 1989 până acum. Eu vă garantez că la recensământ vor apărea și mai puțini. Tendințele sunt crunte, ne vom duce spre 14-15 milioane. 

Alternativa? Venirea altor populații care să ocupe piața muncii. Oameni care acceptă mai ușor salariul cum sunt asiaticii. La un moment dat vor fi mai puțini români care pleacă și mai mulți străini care vor veni în România, dar din zone mai sărace. (...) Trebuie să creștem nivelul de trai cât mai repede ca să-i aducem pe români acasă”, a mai precizat Marian Preda.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel