Aceasta este a doua oară când magistraţii decid arestarea, după ce dosarul a tot fost mutat între instanţe din cauza unui vid de procedură.
Potrivit procurorilor, Mario Iorgulescu a condus beat şi drogat în data de 8 septembrie 2019 şi a produs un accident în urma căruia un bărbat a murit. Tânărul nu ar fi oprit la semafor şi a condus cu o viteză de 162 de kilometri pe oră, deşi limita legală era 50 de kilometri pe oră.
Din 23 septembrie, Mario Iorgulescu a fost dus la o clinică din Italia, pentru că şi el a fost rănit grav în urma impactului. Acesta a fost externat şi preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia.
Ulterior, în 31 octombrie, a fost internat la o altă clinică din Italia, unde se află şi în prezent, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News