Marius Balo, în greva foamei pentru a atrage atenția asupra cazului Irinei Apostol, o altă româncă întemnițată în China

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Alina Apostol, românca aflată într-o închisoare din China
Alina Apostol, românca aflată într-o închisoare din China

Profesorul clujean Marius Balo, care a petrecut 8 ani într-o închisoare din China, a decis, în data de 1 noiembrie, să intre în greva foamei cu scopul de a atrage atenția autorităților române asupra situației unei alte românce, o tânără de 34 de ani din București, care se află în detenție în această țară. În cazul acestei tinere, Curtea de Apel București a decis, în mod definitiv, transferul său în România în luna martie. Cu toate acestea, de atunci, nu s-au înregistrat progrese semnificative în acest sens.

Numele meu este Marius Balo, sunt teologul clujean care a fost închis timp de 8 ani de zile în China comunistă. M-am întors acasă în urmă cu un an și jumătate și astăzi doresc să vă vorbesc despre un alt cetățean român, o tânără din București care suferă în continuare, întemnițată acolo fără ca statul român să facă ceva pentru ea, scrie Marius Balo într-un email trimis redacției. 

Redăm mai jos conținutul nealterat al scrisorii profesorului.

Alina Irina Apostol, aceeași soartă ca Marius Balo

 

Alina Irina Apostol avea 28 de ani când a fost arestată în provincia Fujian din estul Chinei în data de 21 decembrie 2017 și acuzată de fraudă cu cardul de credit. Absolventă a Facultății de Litere, Alina era traducătoare într-o firmă condusă de trei persoane: un cetățean chinez, un român și un turc.

După un an și jumătate de arest preventiv, timp în care a fost torturată psihic în fiecare zi și forțată să trăiască în condiții pe care noi, oamenii de rând ai unei țări civilizate nu ni le putem imagina, este condamnată pe nedrept în data de 15 iulie 2019 la 13 ani și jumătate de închisoare și înregimentată în sistemul odios de muncă forțată al închisorilor chinezești. Mai are de executat aproape 8 ani de zile, atât cât am pătimit eu în temnița comunistă. Sunt convins că nu va supraviețui.

Tatăl ei m-a sunat în aprilie anul trecut, chiar a doua zi după ce m-am întors în țară. Îi simțeam suferința în glas. Singurul copil. Mi-a spus povestea întregului necaz, mi-a trimis fotografii, acte și sentința de condamnare. Am înlemnit citind fraze aproape identice cu cele din propria mea sentință. O farsă de proces și o sentință monstruoasă, echivalentă în România cu o condamnare pe viață. Pentru nimic.

I-am spus că singura șansă a Alinei de a supraviețui este ca toate aceste informații să fie făcute publice iar presa și societatea să pună presiune pe Ministerul Justiției pentru a o transfera acasă. Exact așa s-a procedat în cazul meu și în doar trei luni de zile transferul meu în țară a fost aprobat de autoritățile chineze. Totul s-a rezolvat în doar trei luni. Alina suferă acolo mai bine de cinci ani fără să o ajute nimeni.

Pe Dl Laurențiu Apostol, tatăl Alinei, l-am cunoscut anul trecut în august, în momentul în care mă apropiam de București, în Pelerinajul meu de 2922 de km parcurși pe jos prin țară, un km pentru fiecare zi pe care am petrecut-o întemnițat în China comunistă. M-a sunat cu marea rugăminte să vin să stau o noapte și la el.

Casa părintească, casa bunicilor Alinei, se află într-un sat liniștit la 30 de km de București. Aici a copilărit Alina, printre curci și curcani, printre smochine și viță de vie, un tărâm de basm, tărâmul magic în care se naște veșnicia. Acum, aceste amintiri frumoase sunt cel mai probabil singurul lucru care o ajută să înfrunte o nouă zi de chin în temniță.

Am dormit în camera ei. O fotografie înrămată, ultima probabil dinainte de arestare, stătea cuminte pe noptieră. Alina este atât de frumoasă încât camera ar rămâne luminată chiar dacă aș stinge lumina. Alte fotografii de-ale ei stăteau atârnate pe pereți și pe laviță. Patul era moale și așternuturile apretate miroseau a prospețime. Prospețimea unei nopți de vară.

Am adormit cu gândul la ea și la locul în care pătimește. Oricât aș vrea nu mi-l pot imagina. Îi este mult mai rău și mai greu ei acolo decât mi-a fost mie. Ce aud de la tatăl ei mă înfioară. Alina îl sună cu mare greutate o dată pe lună preț de câteva minute. Forțată să vorbească în engleză, mai scapă pe ici pe colo câteva cuvinte în română. Astea sunt cuvintele pe care el le înțelege și mi le spune. Sunt cuvinte mai grele decât cancerul.

Simțeam încă prezența ei în acea cameră și mi-am dat seama că această nefericită conexiune a noastră merge mult mai departe. Eram singurul om din întreaga țară care îi simțea, măcar în parte, durerea imensă pe care ea o trăiește zi după zi în întunecimea iadului comunist din China.

De atunci a trecut mai bine de un an de zile. Fata este tot acolo, în iadul comunist, mult mai slăbită și mai deznădăjduită decât în urmă cu un an. Ministerul Justiției continuă să nu facă nimic pentru ea, căutând scuze și pretexte.

Autoritățile ridică din umeri

 

Ministrul Cătălin Predoiu nu făcuse nimic nici pentru mine cu toate că transferul meu fusese aprobat și trebuia doar să fiu adus acasă. Nu a făcut nimic nici pentru ea, cu toate că - pentru a o aduce acasă - ar fi trebuit doar să urmeze pașii pe care i-a făcut în cazul meu deținătoarea portofoliului Ministerului Justiției din 2019, Dna Ana Birchall.

În aceeași zi, Ministrul Justiției "a luat act" de situația mea și "a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic şi în plan diplomatic în acest caz."

Apoi într-o postare pe contul dânsei de Facebook la data de 20 septembrie 2019, Dna Ministru anunța că a primit la București o delegație chineză cu care a discutat transferul meu în țară.

La mai puțin de trei luni din acest moment, am fost informat de conducerea închisorii unde mă aflam că transferul meu în România a fost aprobat de Ministrul Justiției din China. Am confirmat si am semnat pe decizia de aprobare. Rămânea doar să fiu preluat de Poliția Interpol și să fiu adus acasă.

Anul trecut, pe 26 august am semnalat în premieră cazul Alinei la emisiunea "Legile Puterii" de la Realitatea TV.

A doua zi Ministrul Justiției, Dl Cătălin Predoiu, a remis un comunicat de presă în care invoca drept motiv în calea transferului o amendă în cuantum de 400,000 yuani chinezești (aprox. 50,000 de euro) pe care Alina ar trebui să o achite pentru a fi eligibilă pentru transfer.

A invocat această situație cu o asemenea gravitate de parcă statul român stă în 50,000 de euro. Această sumă se poate achita de stat și apoi Alinei, după ce se va întoarce acasă, i se va pune poprire pe conturi până va plăti înapoi statului suma datorată. Oricum, tatăl Alinei a vândut apartamentul fetei din București și este pregătit să plătească amenda.

Între timp, la data de 08.03.2023 prin sentința penală nr. 45/F, Curtea de Apel București admite sesizarea formulată de Parchet și dispune transferarea Alinei într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei însă adaptează pedeapsa aplicată de autoritățile chineze, de la 13 ani și jumătate la 9 ani și patru luni.

În termeni laici acest demers se numește "echivalarea sentinței" și este una dintre condițiile puse de autoritățile chineze pentru transfer. La fel mi-a fost echivalată și mie, am fost condamnat și în România tot la opt ani de închisoare. Asta înseamnă echivalare, sentințele trebuie să fie echivalente pentru a primi acceptul pentru transfer al autorităților chineze.

Sentința ei inițială a fost însă redusă de Curtea de Apel București cu 4 ani și două luni. Cum s-au gândit acești oameni că autoritățile chineze își vor da acordul pentru transfer când pedeapsa ei a fost redusă în România cu o treime? Acest gest arată cu degetul înspre competența tribunalului care a condamnat-o și implicit înspre sistemul de justiție chinez.

Un nou pas înspre absurd al Ministerului Justiției a fost făcut în data de 12 octombrie a.c. În urmă cu doar două săptămâni, tatăl Alinei a primit un răspuns de la Direcţia Drept Internaţional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției în care i se spune, cu o naturalețe absolut năucitoare, că autoritățile chineze nu le-au răspuns la email și că dânșii nu mai au ce face. Îl trimit în schimb pe bietul om la Interpol România (Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR).

Cum să îl trimiți pe acest om la Interpol în acest stadiu al transferului, când ei nu i-a fost aprobat încă transferul înspre România de către Ministerul Justiției de la Beijing? Ce să facă cei de la Interpol? Să organizeze un comando și să o răpească din închisoarea chineză? Ei au atribuții doar în momentul în care transferul este aprobat de toată lumea și merg să o preia și să o aducă în țară.

Autoritățile chineze nu au răspuns la email

 

Autoritățile chineze nu le-au răspuns la un email și gata, au renunțat! Vă rog să recitiți în link-urile de mai sus cum a procedat Dna Ministru Ana Birchall în cazul meu, în 2019. A invitat-o la Minister pe Excelența Sa, Ambasadoarea Chinei în România și dimpreună cu ea o delegație chineză prezentă pentru consultări consulare la MAE. Împreună au hotărât pașii care trebuie urmați pentru a realiza acest transfer și în trei luni totul s-a rezolvat.

Așa trebuie procedat dacă există voință! La Ministerul Justiției se află dosarul meu de transfer în care sunt înregistrați toți pașii pe care i-a făcut Dna Ministru Ana Birchall în cazul meu. Nu trebuie reinventată roata. Trebuie doar urmați acești pași. Nouă însă ni se spune că nu au răspuns chinezii la email.

Am rămas efectiv fără replică atunci când am citit acest mesaj. Nici nu știu cum să îl calific. Acum, când Ministru al Justiției este tot o femeie, o femeie iubiți prieteni, pe care o cheamă tot Alina, ca și pe Alina noastră, să primim un astfel de răspuns. Doamne iartă-ne!

Biata fată poate vorbi doar o dată pe lună la telefon, preț de câteva minute și doar în limba engleză, cu părinții ei. Nu poate trimite scrisori și nu îi este permis niciun alt fel de contact cu lumea din exterior. Acest gest este singura confirmare că încă nu a murit.

Primea biata un telefon pe lună și de la Ambasadorul României în China. De curând însă s-a schimbat ambasadorul. Excelența Sa Domnul Basil Constantinescu, un om deosebit care m-a ajutat și pe mine, și-a încheiat mandatul în luna august. Tatăl fetei îmi spune că încearcă să îl sune pe noul ambasador însă acesta nici măcar nu îi răspunde la telefon.

De asemenea, bietul om încearcă de șase luni de zile, de când a fost investit noul guvern și Dna Alina Gorghiu a devenit Ministru al Justiției, să obțină o audiență la dânsa. Nu reușește să obțină nici măcar o audiență de câteva minute, darmite să reușească să o înduplece pe Dna Ministru să îi aducă acasă copilul.

Marius Balo este convins că românca nu va supraviețui

 

Viața Alinei atârnă de un fir de ață. Condițiile în care trăiește sunt groaznice. Nici eu nu îmi pot imagina prin ce trece, zi de zi, acest suflet de om. De bine de rău, în închisoarea din Shanghai unde am fost eu ținut, se găsea întotdeauna o lingură în plus de orez cu care să îți îndestulezi pântecele rebegit de foame. Ea este întemnițată într-o altă provincie și aud de la tatăl ei că leșină, câteodată de două sau de trei ori pe lună, pentru că nu are ce să mănânce. 

Sunt convins că nu va mai rezista, în aceste condiții, încă aproape 8 ani de acum încolo. Eu, bărbat, am stat acolo opt ani, ultimii șase împreună cu alți străini... însă simțeam că dacă aș mai fi stat o singură zi în plus aș fi pierit. Ea este singură, este femeie, într-un loc unde nu există alți străini cu care să vorbească și să își mângâie surghiunul.

Părinții fetei se sfiesc să facă public cazul, lucru de neînțeles pentru mine... și uite așa a trecut un an și mai așteptăm să treacă încă opt. Vă spun însă cu mâna pe inimă și înaintea lui Dumnezeu că această tânără nu va mai rezista acolo încă opt ani de zile! Are de executat o pedeapsă aproape dublă față de a mea. Faceți, vă rog, Dvs socotelile!

De când am auzit de necazul ei, imaginea suferinței acestui copil frumos îmi vine de multe ori, pe neașteptate în minte, înainte să adorm. În ultimul timp imaginea ei mă bântuie tot mai des și îi simt suferința tot mai acut. E un semn, cred, că se află într-o situație limită, sufletește și poate trupește, la hotarul dintre viață și moarte! Bunul Dumnezeu să aibă milă de sufletul ei căci la cei care au datoria să o ajute găsește doar nepăsare!

După o îndelungă chibzuială și multe frământări sufletești m-am hotărât ca începând de mâine, 1 noiembrie 2023, să încep un post negru (greva foamei), timp în care voi bea doar apă. Tocmai mi-am făcut analizele de sânge și voi continua să le repet o dată pe săptămână, atât timp cât va fi necesar.

Sunt hotărât să continui acest demers extrem până în momentul în care Dna Ministru Alina Gorghiu va "lua act de situația Alinei Apostol, cetățeanul român care ispășește o pedeapsă cu închisoare în Republica Populară Chineză", la fel cum a luat act Dna Ministru Ana Birchall de situația mea în 11 iulie 2019 și apoi, în doar câteva luni de zile, a finalizat procedura de transfer.

Doresc să fiu foarte bine înțeles. Nu reprezent în acest demers al meu niciun interes al nimănui, în afară de interesul Alinei Apostol. Alina i-a declarat tatălui ei încă de anul trecut că dorește să fie făcută publică povestea ei și asta doresc să realizez eu cu demersul meu.

Nu am în spate nicio organizație. Nu am în spate nicio asociație. Nu am în spate vreun partid sau grup de interese. Sunt doar un om. Mă numesc Marius Balo. Sunt singurul om din această țară care poate simți o parte din suferința Alinei. Am fost ajutat și eu în suferința mea. Vreau să ajut și eu la rândul meu.

Vă rog din suflet, în numele Alinei, iubite surori și frați români, din țară și de pretutindeni să mă susțineți în acest demers, în acest protest care denunță nepăsarea celor pe care noi toți îi plătim pentru ca să ne apere interesele. În urmă cu doar câțiva ani am fost eu în locul ei și am plâns cu lacrimi de bucurie săptămâni și luni de zile atunci când am aflat că acasă se face ceva pentru mine. Nu știm niciodată unde ne poartă valurile vieții și când vom ajunge neputincioși la mila semenilor noștri.

Apelul lui Marius Balo

 

Cum puteți să ajutați? În acest moment de început consider că există trei modalități principale:

1. Rugăciunea. Acesta este cel mai important lucru. Vă rog să o pomeniți pe Alina în rugăciune Dvs. Dacă nu obișnuiți să vă rugați, vă rog să îi transmiteți Alinei un gând bun. Sunt convins că acest demers va avea succes doar cu binecuvântarea și ajutorul bunului Dumnezeu.

2. Vă rog să distribuiți acest mesaj, în mediul online și offline, la cât mai multă lume. Dacă aveți conturi pe rețelele de socializare vă rog să distribuiți acest mesaj acolo. Dacă aveți cunoscuți sau prieteni jurnaliști vă rog să le transmiteți această informație. Dacă aveți cunoscuți în Ministerul Justiției vă rog să îi întrebați de Alina. Presiunea trebuie să fie pe Ministrul Justiției, Dna Alina Gorghiu. Doar dânsa poate rezolva acest caz și sunt convins că o va face.

3. Vă rog să trimiteți un email pe adresa ministrului justiției, [email protected] în care să întrebați de situația Alinei. Mesajul emailului trebuie să fie clar: "ADUCEȚI-O PE ALINA APOSTOL ACASĂ!" Vă spun din proprie experiență că această adresă de email este verificată tot timpul. Anul trecut i-am trimis Ministrului Cătălin Predoiu un mesaj după ce am ieșit din temniță. În doar 30 de minute mesajul meu a ajuns la toate televiziunile. Cred că un mail trimis aici este mult mai important decât semnarea unei petiții online, care va fi sau nu citită. Emailul Dvs pe adresa [email protected] va fi citit cu siguranță!

Vă îmbrățișez cu mare drag pe toți! Doamne ajută să reușim să o aducem pe Alina acasă! Unirea face puterea!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel