Mark Rutte a fost numit oficial secretar general al NATO

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit miercuri pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg, potrivit unui comunicat oficial difuzat în urma unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Publicitate

Numirea lui Rutte devenise o formalitate după ce singurul său rival pentru acest post, preşedintele României, Klaus Iohannis, îşi anunţase săptămâna trecută retragerea candidaturii, în lipsa unei susţineri suficiente, notează Reuters.

'Consiliul Atlanticului de Nord a decis numirea prim-ministrului olandez Mark Rutte ca viitorul secretar general al NATO, pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg', se spune în comunicat.

'Dl Rutte îşi va asuma funcţia de secretar general începând de la 1 octombrie, când expiră mandatul dlui Stoltenberg după zece ani în fruntea Alianţei', adaugă textul convenit de ambasadorii statelor aliate.

După ce şi-a declarat interesul faţă de acest post anul trecut, Rutte a obţinut de timpuriu sprijinul unor membri cheie ai Alianţei, în primul rând al Statelor Unite, dar şi al Marii Britanii, Franţei şi Germaniei.

Stoltenberg a afirmat că salută cu căldură numirea lui Rutte drept succesor al său.

'Mark este un adevărat transatlantist, un lider puternic şi un constructor de consens. Ştiu că plec lăsând NATO pe mâini bune', a declarat el.

Rutte, care va părăsi scena politică din ţara sa după aproape 14 ani ca prim-ministru, este un critic puternic al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un aliat ferm al Ucrainei.

El va avea în faţă provocarea de a asigura continuarea sprijinului aliaţilor pentru Kiev, în acelaşi timp cu a evita atragerea NATO într-un război direct cu Rusia.

Viitorul secretar general va trebui să se confrunte de asemenea cu o posibilă revenire a 'NATO-scepticului' Donald Trump la Casa Albă după alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, adaugă Reuters.A

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel