O echipă de jurnalisți ai emisiunii Acces Direct de la postul Tv Antena1 a luat legătura și a stat de vorbă cu un martor care susţine că a văzut-o pe Luiza Melencu, în viaţă, în Italia! După numai două zile a văzut la televizor, în România, că fata fusese dată dispărută și se crede că este moartă.
"Pe Luiza am văzut-o în data de 28 iulie. Luiza era pe strada unde se face prostituţie. A văzut-o pe la ora 21:10. În localitatea Corigliano Rossano, Provincia di Cosenza.
Luiza era pe strada unde se face prostituţie, aproape. Lângă centrul comercial. Nu era împreună cu celelalte fete care mai erau. Era singură, speriată, că se vedea. Era cu pantalon negru.Pantofi negri cu toc , un tricou alb, păr lung, până la bata pantalonului, vârfurile roşii şi mai sus pe partea dreaptă“, a declarat mortorul, a cărui identitate nu a fost declinată.
Martora a mai povestit că fata pe care a văzut-o era vizibil speriată și se uita mereu în stânga și în dreapta.
„Am recunoscut-o, am venit acasă şi la două zile, a apărut pe internet că Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu sunt dispărute şi i-am zis soţului meu că pe fata asta am văzut-o la prostituţie, pe strada S.S. 106. Acolo, ea era! Şi am zis că nu greşesc. Şi avea înălţimea 1.60, în jur de 62-63 de kilograme. Era speriată, se uita la fiecare maşină în parte, care erau oprite, că era o coloană mare“, a povestit martora.
Femeia spune că a ajuns acasă și i-a povestit soțului, însă cum fata nu era dată dispărută au zis că nu pot interveni.
„A zis şi soţul meu: 'Doamne, cât e de frumoasă! Ce caută aici?!' Dar ea era foarte speriată, se uita în stânga, în dreapta, în faţă, în spate. Am fost la poliţie şi poliţia a zis: 'Dacă Ambasada şi Consulatul Român nu au dat-o dispărută, în statul nostru, noi nu putem să intervenim'.
Românii noştri de la Ambasadă nu au făcut lucrul ăsta, pentru că în registrul de dispariţii în Italia, fetele nu există", a mai zis martorul, care ar fi anunțat despre acest lucru, inițial, printr-o scrisoare.
[Citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News