Franța. Masca devine OBLIGATORIE în toate orașele mari. Macron: "O constrângere rezonabilă"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Portul obligatoriu al măştii, "o constrângere rezonabilă" potrivit preşedintelui francez Emmanuel Macron, se generalizează puţin câte puţin în marile oraşe ale Franţei, în încercarea de a opri răspândirea noului tip de coronavirus, informează vineri AFP. Franța. 

După Marsilia la mijlocul lui august şi Paris de vineri, masca va deveni obligatorie în marele oraş din estul Franţei, Strasbourg, au anunţat autorităţile.

Măsura, care îi vizează pe cei cu vârste peste 11 ani, va intra în vigoare de sâmbătă dimineaţa "până cel puţin pe 30 septembrie" la Strasbourg şi în toate comunele departamentului cu peste 10.000 de locuitori, a anunţat prefectura departamentului Bas-Rhin.

Vineri dimineaţa, portul obligatoriu al măştii a intrat de asemenea în vigoare în întreg Parisul şi zona sa limitrofă, unde virusul circulă activ. Până în prezent, portul măştii era cerut doar în unele cartiere sau străzi foarte aglomerate.

La Bordeaux, în sud-vestul Franţei, portul măştii va fi obligatoriu începând de luni în cea mai mare parte din centrul oraşului, a anunţat primarul ecologist Pierre Hurmic.

Această măsură este deja în vigoare de la mijlocul lui august în Marsilia, în sud-est, unde de asemenea barurile şi restaurantele trebuie să închidă la orele 23:00.

Generalizarea progresivă a măştii obligatorii ar urma să permită stăvilirea unei epidemii ce recâştigă teren în Franţa, în condiţiile în care în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6.000 de noi cazuri.

"Este o constrângere rezonabilă pe care va trebui să o acceptăm o perioadă", a subliniat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, în vizită la un laborator farmaceutic de la periferia pariziană.

"Ca şi vouă, nici mie nu-mi place să port mască (...) este incomod, este dificil", a recunoscut el. Însă "cel mai rău lucru ar fi să ne relaxăm astăzi pentru a lăsa virusul să circule mai rapid, ceea ce ne va duce în mod cert la măsuri de izolare şi prin urmare la oprirea de activităţi", a subliniat Macron.

La Paris, la fel ca la Strasbourg, cicliştii şi cei care fac jogging sunt exceptaţi de la portul măştii. În celelalte cazuri, nerespectarea obligativităţii de a purta mască este pasibilă de o amendă de 135 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel