Mașină, aflată în depășire, spulberată de un TIR, la Avrig. Un bărbat a ajuns la spital

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Mașină, aflată în depășire, spulberată de un TIR, la Avrig. Un bărbat a ajuns la spital
Mașină, aflată în depășire, spulberată de un TIR, la Avrig. Un bărbat a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc, vineri dimineața, pe DN1 la Avrig. Un autoturism și un TIR au intrat în coliziune, după ce șoferul TIR-ului a intrat în depășire, deși conducătorul mașinii făcea aceeași manevră.

Potrivit polițiștilor, este vorba despre „o coliziune între un ansamblu TIR, al cărui conducător a virat stânga, cu un autoturism aflat în depășirea sa”.  Ambele autovehicule erau conduse spre Brașov, la volanul ansamblului fiind un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Vâlcea, iar la volanul autoturismului fiind un sibian în vârstă de 23 de ani. În urma impactului, pasagerul din autoturism, sibian în vârstă de 30 de ani, a fost rănit, fiind transportat conștient la spital, relatează oradesibiu.ro.

„S-au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane implicate, conștiente și neîncarcerate, dintre care un bărbat de circa 30 de ani a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism cranio cerebral și escoriații”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. Polițiștii rutieri desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel