Maşină căutată în Germania, depistată la intrare în România. Un român cercetat pentru tăinuire

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
sursa foto: Poliţia de Frontieră
sursa foto: Poliţia de Frontieră

Un cetăţean român în vârstă de 40 ani este cercetat pentru tăinuire după ce a fost depistat de către autorităţile de frontieră de la PTF Giurgiu - Ruse în timp ce încerca să iasă din ţară la volanul unui autoturism în valoare de 74.730 lei, căutat de autorităţile din Germania.

"La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pentru a efectua formalităţile de frontieră la ieşirea din ţară, un cetăţean român în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes. Cu ocazia verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania, cu doar o zi în urmă", se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de ITPF Giurgiu.

Conform aceleiaşi surse, faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul ar fi fost în atenţia autorităţilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar maşina a fost indisponibilizată la sediul Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel