Publicitate
Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit două autospeciale de pompieri cu apă şi spumă şi au stins focul, dar cauza incendiului nu a fost încă stabilită.
„La momentul sosirii primului echipaj de pompieri incendiul se manifesta cu violenţă la patru autoturisme. Acestea au ars aproape în proporţie de 100%. A fost salvat parţial al cincilea autoturism, care e ars rău pe lateral. Din primele informaţii, se pare că lângă el s-a declanşat incendiul, dar vântul l-a propagat în direcţie opusă. Se pare că incendiul a plecat din partea din spate a autoturismului, pe dedesubt", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.,
„Flăcările erau până la etajul cinci”
Incendiul a pornit în jurul orei 23. Atunci, potrivit martorilor, s-ar fi auzit o bubuitură. O maşină a luat foc şi flăcările au început să se propage.
„Asta a luat prima foc, a doua. După aia s-a extins în dreapta, la asta şi, din cauza vântului, şi-a treia, şi-a patra, şi-a cincea. Flăcările erau până la etajul cinci şi funinginea se ridică”, explică un bărbat, conform Știrile PRO TV.
N-a durat mult până când vâlvătăile au început să se răspândească şi la maşinile din jur. Oamenii au intrat în panică, mai ales ca unii au rămas blocaţi în scara blocului.
„Am auzit doar o bubuitură puternică, am ieşit, am văzut incendiul. M-am temut, mi-am luat maşina, am dus-o cât mai departe posibil...”, spune un alt bărbat, conform sursei citate.
„N-am putut să ies din bloc că începeau să se topească uşile. Aveam cheia la mine, zic să mut... Să mut, ce să mut, că, dacă explodează... Pe scara blocului, deja când am ieşit era un fum înecăcios şi toxic, nu se putea respira”, povestește proprietarul unui autoturism.
Locatarii de la primele etaje s-au autoevacuat, pe de o parte din cauza fumului, pe de alta, de teama că ar putea să se producă o explozie.
Cercetările sunt continuate de pompieri şi poliţişti, nefiind exclus ca focul să fi fost pus intenţionat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News