Publicitate
ANPC, prin sucursalele sale teritoriale, a derulat în perioada 23 octombrie - 23 noiembrie controale pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea măştilor.
Potrivit raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat.
Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
Urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Măști neconforme, vândute în cele mai mari lanțuri de magazine
Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află diverse puncte de lucru din ţară ale marilor retaileri prezenţi în România, precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România.
De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu.
Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.
Pe 13 noiembrie, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat că România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate.
"Alertă emisă de România - RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149", a notat Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.
Raportul ANPC a fost trimis la Parchetul General
La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat joi că raportul ANPC a fost trimis la Parchetul General.
"Aşa cum am mai spus, protejarea populaţiei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC, supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi.(...) Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC şi, mai mult chiar, au fost aplicate şi amenzi celor care nu au respectat legea. Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă! Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi. Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate şi sancţionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General", a precizat ministrul.
Tot joi, ANPC a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care operatorii economici trebuie să comercializeze măştile care nu sunt nici dispozitive medicale şi nici echipamente individuale de protecţie sub denumirea de "acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News