Medic român, infectat cu Covid-19 după concediul din Grecia

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un medic ORL, unul de ortopedie și un pediatru de la Spitalul Clinic Județean Arad au ieșit pozitivi la testul pentru coronavirus. Unul s-a infectat în contact cu un pacient din zonă carantinată, altul în timpul liber, iar medicul ortoped pare să se fi infectat în concediul petrecut în Grecia.

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean Arad, trei medici, dintre care unul rezident, au fost diagnosticați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

Conform anchetei epidemiologice, unul dintre medici, care își desfășoră activitatea în cadrul Secției Clinice ORL, s-a infectat în urma contactului cu persoane care provin dintr-una dintre localitățile carantinate ale județului Arad.

 

S-a infectat în perioada concediului în Grecia

 

„Medicul nu a intrat în contact cu pacienții secției și a solicitat testarea”, menționează reprezentanții Spitalului, într-un comunicat de presă, transmis miercuri.

Medicul pediatru a fost depistat pozitiv înainte de întoarcerea din zile libere plătite, conform protocolului stabilit la nivelul spitalului.

În privința medicului rezident ortoped, ancheta epidemiologică arată că s-a infectat în perioada concediului de odihnă, efectuat în Grecia, deoarece, spun reprezentanții unității medicale, la plecare, testul a fost negativ, iar testul de control, făcut înainte de începerea activității pe secție, a ieșit pozitiv, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel