Proiectul de hotărâre, iniţiat de primarul Andrei Carabelea, a fost votat în unanimitate de consilierii locali prezenţi la şedinţă.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii au aprobat ca familiile a patru victime decedate în incendiu să primească, fiecare, un ajutor de 10.000 lei.
Celelalte victime nu aveau domiciliul în Piatra-Neamţ, motiv pentru care Consiliul Local nu poate aproba ajutoare financiare pentru familiile acestora.
Consilierii PSD au propus alocarea de ajutoare financiare şi pentru două cadre medicale rănite în incendiu, cu domiciliul în Piatra-Neamţ, însă amendamentul nu a fost susţinut de ceilalţi consilieri pe motiv că nu este fundamentat.
Consilierii au admis ca propunerea să fie rediscutată într-o şedinţă ulterioară a Consiliului Local.
Cătălin Denciu a încercat să scoată din flăcări pacienții intubați
Doctorul Cătălin Denciu a fost rănit în incendiul care a cuprins sâmbătă seara secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, în timp ce încerca să salveze mai mulţi pacienţi.
Medicul a suferit arsuri şi a fost transferat la un spital din Belgia pentru a primi îngrijiri medicale.
În incendiu au fost rănite uşor şi două asistente şi un alt medic din cadrul secţiei de ATI.
Zece pacienţi cu COVID-19 au decedat în incendiu.
Parchetul General efectuează o anchetă în cadrul unui dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.
Managerul interimar al spitalului, Lucian Micu, a anunţat, luni, că marţi dimineaţă îşi va depune demisia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News