Medicul Nicolae Olteanu, fostul coordonator al SAJ Brașov, a decedat: Salvatorul a mii de vieți. A plecat. O să vadă munții de sus

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Medicul Nicolae Olteanu, fostul coordonator al Serviciului de Ambulanță Județean Brașov (SAJ), a murit, la secția AŢI a Spitalului Clinic Județean de Urgență.

Tata Oltean, așa îl alintau cei care l-au cunoscut și au muncit alături de el, dar și cei cărora le-a salvat viața în cei 35 de ani de activitate. A fost unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți medici din Brașov, fostul șef al Serviciului Județean de Ambulanță. A salvat o mulțime de vieți și și-a dedicat toată viața meseriei sale, pe care a iubit-o mai mult decât orice.

Celebrul medic a fost ucis de o boală incurabilă. Se luptă de mai mult timp cu ea, dar reușea să o țină sub control, însă acum s-a agravat.  Deși el a salvat o mulțime de vieți, nimeni nu a mai putut să o salveze pe a lui.

Ovidiu a debutat ca Medic de Familie și ulterior a decis să devină medic specialist în Medicină de Urgență, unde a activat 28 de ani în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Brașov. A scris istorie în acest domeniu și a fost foarte iubit. Ultima sa misiune a fost un moment emoționant, imortalizat și devenit viral în online. Colegii s-au despărțit cu greu de el atunci și acum sunt foarte șocați, relatează  bzi.ro 

 

Drum lin, Tata! Te vom iubi mereu!


În luna mai a anului trecut a făcut ultima cursă ca medic pe ambulanță și de atunci își dorea să cutreiere munții, pentru că avea o mare pasiune.  Fiica sa a fost cea care a făcut anunțul trist, printr-o postare pe rețelele de socializare. Aceasta și-ar fi dorit să îl mai aibă alături pe tatăl său și să îl vadă cum se bucură de pensionare, perioadă pe care nu a mai apucat-o decât un an. Familia este complet răpusă de durere și nu înțelege cum de s-a ajuns aici.

„Salvatorul a mii de vieți. A plecat. O să vadă munții de sus. Munții pe care i-a iubit așa de mult! Și pe noi, copiii lui, pe care o să ne iubească din cer. Drum lin, Tata! Te vom iubi mereu! Doctor Nicolae Florin Olteanu 6.03.1954 – 2.11.2021”, a scris fiica doctorului Olteanu, pe pagina ei de Facebook.

Vestea a căzut ca un trăsnet pentru cei apropiați, foști colegi, dar și pacienți pe care doctorul Olteanu i-a salvat de-a lungul anilor. Cu mulți dintre ei chiar a rămas prieten.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel