"Am venit astăzi la Iaşi pentru a vă asigura că ne luptăm cu Mihai Chirica şi cu mafia PSD-PNL care domină oraşul. Sunt printre oamenii care l-au cunoscut de aproape pe Mihai Chirica. Actualul primar este un mitoman. Omul minte cum respiră. Îi cer public lui Marius Bodea (candidatul USR pentru Primăria Iaşi n.r.) să formăm împreună o alianţă pentru susţinerea la Primăria Iaşi a doctorului Ciuhodaru. Mă aştept la colegii de la USR şi la orice altă formaţiune să o facă. Îi invit pe toţi ieşenii de bună credinţă care înţeleg că Mihai Chirica trebuie îndepărtat să se alieze, cum o facem şi noi, în spatele domnului doctor Tudor Ciuhodaru", a afirmat preşedintele AUR, George Simion.
Medic de profesie, Tudor Ciuhodaru, în prezent europarlamentar, a subliniat în intervenţia sa că Iaşiul este un oraş care merită mai mult, însă de fiecare dată fondurile şi resursele au mers către alte zone ale ţării, iar capitala Moldovei a fost "mereu lăsată la urmă".
Ciuhodaru: "Banii merg în alte zone"
"Uitaţi-vă cum arată oraşul şi să ştiţi că este şi oraşul dumneavoastră. Sunt din categoria ieşenilor care s-au săturat. S-au săturat de promisiuni şi de aşteptare. Eu am deranjat de fiecare dată. În timp ce unii muncesc în Parlamentul European şi la spital, alţii merg pe la partid şi nu fac decât să strice lucrurile pe care le construim. Din 1989 toţi am acumulat frustrări. Suntem capitala istorică a României, un oraş care merită mai mult, iar de fiecare dată fondurile şi resursele se duc către alte zone, iar Iaşiul este lăsat în spate. Şi-au văzut interesele personale şi au uitat de acest oraş", a declarat Tudor Ciuhodaru.
Echipei AUR Iaşi i s-a alăturat şi deputatul Marius Ostaficiuc, acesta afirmând că este nemulţumit de "măsurile dictatoriale" luate în PSD.
"Sunt un politician de cursă lungă, un luptător. Am fost de 23 de ani în PSD. Din momentul în care a venit Mihai Chirica în PSD, partidul s-a dus la vale. (...) Am ajuns să văd la AUR mai multe obiective de stânga, mai multe acţiuni sociale decât face PSD astăzi. Pentru că se gândesc la ciolan au ocupat agenda publică cu aceste alegeri comasate", a subliniat Marius Ostaficiuc, în cadrul conferinţei de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News