“De peste o lună comunitatea oamenilor de afaceri din România este în panică. Am avut răbdare ca politicienii să rezolve criza politică şi să se concentreze pe crizele României. Dar timpul nu mai are răbdare. Aşa că ne adresăm direct şi fără ocolişuri, tuturor celor care pot să oprească măcelul de azi, când a mai murit un sat, pentru că noi credem că puterea şi responsabilitatea sunt împărţite între noi toţi”, arată comunicat al Romanian Business Leaders (RBL)
Oamenii de business cer ajutor preşedintelui Klaus Iohannis pentru a intermedia disensiunile între partidele politice.
“Domnule Preşedinte Iohannis, e nevoie să puneţi toate eforturile în formarea rapidă a unui Guvern stabil, care să ia măsurile de care România are nevoie. Calvarul din spitale, facturile la energie, inflaţia, educaţia lăsată de izbelişte, reforma statului, acestea sunt priorităţile românilor. E nevoie să acţionaţi ca un liant al forţelor politice, ca un facilitator care să pună înapoi, pe agenda politicienilor, agenda României”, au arătat reprezentanţii RBL.
”Aveți curajul de a lua măsuri nepopulare pentru stoparea pandemiei”
Guvernul trebuie să impună măsuri curajoase, chiar dacă nepopulare pentru vaccinare. Pentru că e nevoie să fie refăcute rapid punţile de comunicare cu cei care utilizează vaccinarea pentru câştiguri rapide de imagine.
“Domnilor Preşedinţi ai partidelor parlamentare, societatea românească este divizată ca o oglindă fidelă a divizării clasei politice în faţa dezastrului. Fiecare dintre dumneavoastră îşi închipuie că face bine României, fiind inflexibili în criza politică ce nu se mai sfârşeşte. Aveţi puterea de a stopa criza politică, aveţi puterea de a stabiliza ţara. Aveţi datoria de a lua măsuri legislative pentru ieşirea din catastrofa medicală în care ne găsim. Aveţi curajul de a lua măsuri nepopulare pentru stoparea pandemiei”, se mai arată în comunicat.
Chiar dacă vor fi şi oameni supăraţi, România va avea de câştigat.
“Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel, reprezentaţi cultul cel mai important din România şi aveţi puterea de a opri nenorocirea din spitale, pentru că românii se uită şi ascultă de Biserică şi reprezentanţii săi. Faceţi personal acest lucru, daţi un mesaj clar pentru susţinerea vaccinării, opriţi informaţiile false şi abordările radicale despre vaccinare provenite dintr-o parte a clericilor. Ţara vă va fi recunoscătoare, chiar dacă vor fi şi oameni nemulţumiţi”, spune mediul de business.
”Opriți microfonul ”părerologilor” în materie de vaccinare”
Oamenii de afaceri s-au îndreptat şi spre presă, căreia îi solicită să oprească ştirile false.
“Doamnelor şi domnilor jurnalişti, sunteţi cea de-a 4-a putere în stat şi vă exercitaţi această putere în fiecare zi în emisiuni, în dezbateri, în ştiri şi în postări pe Facebook. Opriţi dezinformările referitoare la vaccinare, nu le mai diseminaţi, opriţi microfonul “părerologilor” în materie de vaccinare. Lăsaţi doar specialiştii să vorbească. Astfel, puterea voastră va fi pusă în slujba binelui acestui popor”, au spus reprezentanţii companiilor.
Mediul de business susţine măsurile de stopare a pandemiei, au continuat ei.
“Puterea stă şi la noi, mediul de afaceri. Ştim şi ne asumăm acest lucru. Societatea divizată se resimte şi la noi. Dar noi, Romanian Business Leaders, credem că trebuie să ne asumăm, în mod curajos, măsuri ferme de stopare a pandemiei, chiar dacă asta înseamnă că vom pierde bani. Credem că viaţa oamenilor are prioritate, credem că educaţia copiilor în siguranţă este obligatorie. De aceea noi susţinem: obligativitatea certificatului verde în toate activităţile şi spaţiile închise, mai puţin magazine alimentare şi farmacii; testarea periodică din fonduri proprii a celor nevaccinaţi, utilizarea măştii în toate spaţiile închise, înrolarea obligatorie a tuturor medicilor de familie în procesul de vaccinare cu asigurarea concomitentă a condiţiilor necesare acestora de funcţionare; continuarea educaţiei copiilor în condiţii de siguranţă, cu măsuri la nivel de şcoală pe baza de statistică particulară a şcolii, nu generalizat la nivel naţional; stabilirea şi impunerea de sancţiuni pentru cei care diseminează informaţii false despre vaccin şi cei care îndeamnă la nevaccinare pe alte baze decât cele strict medicale. Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Colegiul Medicilor din România pot juca un rol decisiv în această privinţă. Noi suntem Romanian Business Leaders şi credem că doar împreună putem depăşi această criză!”, se mai arată în comunicat.
Romanian Business Leaders (RBL) este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru 1.000+ antreprenori şi executivi de top din mediul de business privat.
RBL este membru fondator al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), o iniţiativă privată care oferă o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul şi alte instituţii publice pe teme care au impact asupra climatului economic şi de afaceri din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News