Vești bune din Italia: Mediul de business se bucură de o recuperare "peste așteptări"

Mădălina Hideg |
Data actualizării: | Data publicării:

Încrederea managerilor din sectorul manufacturier din Italia a crescut semnificativ luna trecută, după ce producţia industrială s-a majorat cu 8,2% în iunie. Italia a fost prima ţară europeană care a suferit de pe urma crizei generate de coronavirus. 

În Italia au fost înregistrate peste 35.000 de decese de la izbucnirea focarelor din Lombardia.

Produsul intern brut (PIB) al ţării a scăzut în T2 cu 12,4% – o contracţie record, însă un rezultat mai bun decât estimările iniţiale ale analiştilor. Prin comparaţie, Spania a raportat o contracţie de 18,5%, iar PIB-ul Franţei a suferit un declin de 13,8%, scrie Financial Times citat de Mediafax. 

În iunie, a treia economie a zonei euro, cea italiană, a înregistrat o creştere de 8,2% în ceea ce priveşte producţia industrială, întrecând astfel aşteptările economiştilor din cadrul Reuters, de 5,1%. Rezultatele au venit după o creştere de 41,6% în luna mai, când a luat sfârşit perioada de carantină.

Fabiano Schivardi, economist al Universităţii Luiss din Roma, a declarat că recuperarea se datorează în mare parte iniţiativelor create de guvern pentru a ajuta business-urile să „navigheze” pe timp de pandemie, „precum subvenţiile, creditele ieftine, măsurile de susţinere a forţei de muncă şi schemele de lucru cu program redus”.

Indicele IHS Markit pentru încrederea managerilor italieni din sectorul manufacturier a crescut în iulie până la 51,9 de la 47,5 în iunie, prima creştere din ultimii doi ani. Cu toate acestea, cererea externă a rămas slabă şi nu există elemente care să sugereze că fabricile operează la capacitate maximă.

Luni, autorităţile italiene au oprit activitatea cluburilor de noapte, iar purtarea măştilor de protecţie a devenit obligatorie în locurile aglomerate după ce numărul de infecţii cu noul coronavirus a crescut constant în ultimele săptămâni. Sectorul vieţii de noapte din Italia generează venituri anuale de circa 4 miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel