"O să se bucure cei care au votat ieri şi probabil că oamenii care au primit pensiile mari o să le dea înapoi - că USR şi ceilalţi o să le ceară asta, cei care sunt agricultori o să dea înapoi subvenţiile, pensionarii la fel, salariaţii. Şi să le fie bine cu cei pe care i-au votat! Se vede foarte clar că există o execuţie a anilor '50, au fost toţi achitaţi sau condamnaţi cu suspendare. Sigur, trebuia dat un exemplu. (...) Rămâneţi voi (jurnaliştii - n.r.) aici în ţară cu securiştii. Eu nu am văzut în viaţa mea niciun fel de justiţie independentă, în ultimii 10 ani de zile, pentru că o justiţie independentă funcţionează altfel, nu cu protocoale, nu cu echipe mixte, nu cu securişti care inventează denunţători. Pentru că n-o să găsiţi niciunde în Europa felul ăsta de a fi. Îi suntem alături. Să fie tare acolo unde va fi şi... ce mai putem să spunem altceva. Dacă o să putem să îl vizităm, o să îl vizităm, categoric o să îl vizităm", a precizat Rădulescu, la sediul PSD.
El a susţinut că PSD va fi condus interimar de preşedintele executiv, Viorica Dăncilă, urmând să fie convocat un congres şi şi-a exprimat regretul că PSD a pierdut alegerile.
"Asta-i viaţa. Au câştigat în celelalte ţări, la noi n-au câştigat. (...) Românii au vrut altceva pe fondul ăsta de ură. De azi e liber la dat în cap. Le spun tuturor care şi-au dorit astfel de voturi: daţi în cap, violaţi, faceţi tot ce vreţi că ăsta este trendul!", a afirmat deputatul PSD.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News