„Este o decizie strict politică, unde România şi Bulgaria sunt dezavantaje politic de către Olanda, la pachet cu Germania şi Franţa, în funcţie de momentul în care se pune problema. Când sunt alegeri în Franţa se opune şi Franţa, când sunt alegeri în Germania, se opune şi Germania ş.a.m.d.. Tehnic, aşa cum se ştie, din 2011, noi îndeplinim condiţiile. Este singura condiţie legală, cea tehnică, pe care o îndeplinim, fapt recunoscut atât de Comisia Europeană, cât şi de Parlamentul European în nenumărate rânduri, şi - foarte interesant - şi de Consiliu, dar la nivel de şefi de state şi de guverne. Lipseşte doar acest vot în Consiliul JAI, unde sunt miniştri de interne şi de justiţie. Nu pot să dau un pronostic, pentru că, repet, este o decizie politică”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Emilian Pavel.
România, în al nouălea an de „discriminare” pe partea de aderare la Schengen
Europarlamentarul a subliniat că această aderare este mult întârziată, România fiind în al nouălea an de „discriminare” pe partea de aderare la Schengen şi în al doisprezecelea an în care MCV-ul este aplicat doar către două state membre.
„Chiar dacă Mecanismul de Cooperare şi Verificare, conform legislaţiei, nu are nicio legătură cu Schengenul, dacă îi întrebaţi pe Mark Rutte, premierul Olandei sau pe domnul Weber - candidatul Popularilor la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, ei spun că până nu se termină MCV-ul nu putem să intrăm în Schengen. Mie mi se pare cel puţin iresponsabil să ai astfel de declaraţii”, a spus Pavel.
El a amintit că Guvernul României are o comisie de specialitate, condusă de Victor Negrescu, care negociază, discută şi analizează împreună cu Comisia Europeană, cu domnul Timmermans, tot ce înseamnă modificări legislative în domeniul justiţiei.
„Chiar au avut o întâlnire marţi şi miercuri la Bruxelles, noi fiind la Strassbourg nu ştiu încă detaliile, astfel încât să reuşim până la finalul acestui mandat, adică până la 30 iunie să scăpăm de MCV şi să solicităm, sper eu, să şi luăm un vot în Consiliul JAI, astfel încât să intrăm în Spaţiul Schengen”, a afirmat eurodeputatul.
„De acolo vin blocajele politice”
Pe de altă parte, europarlamentarul s-a arătat încrezător având în vedere că, deşi avem premier de stânga şi preşedinte popular, amândoi vorbesc cu familiile politice, fac lobby diplomatic pe lângă familiile politice şi "până la finalul mandatului vom intra în Schengen".
„Dacă Grupul social democrat din Parlamentul European a organizat o dezbatere tematică în plenul parlamentului cu privire la obligativitatea Consiliului de a primi România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen, pe partea dreaptă nu s-a întâmplat nimic. Dacă premierul Viorica Dăncilă şi ceilalţi premieri de dinainte vorbeau despre necesitatea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, preşedintele Iohannis nu vorbeşte despre acest lucru. Şi este cel care ne reprezintă pe plan extern, citez din dânsul. De aceea îl rog să ne spună care este stadiul aderării României la Spaţiul Schengen şi de ce politic suntem blocaţi. Şi care familii.
Dacă ne uităm la ce familii ne blochează, este doamna Merkel, Popular European, este Mark Rutte, ALDE într-o relaţie bună cu doamna Merkel şi este Franţa cu domnul Macron, care nu ştim încă ce ideologie are, este un fel de USR, cu toţi şi de toate. De acolo vin blocajele politice. Această aderare este mult întârziată. Suntem în al nouălea an de discriminare pe partea de aderare la Schengen şi în al doisprezecelea an în care avem Mecanism de Cooperare şi Verificare aplicat doar către două state membre, care trebuia să stea maxim trei ani”, a menţionat Emilian Pavel.
Deputat european a mai spus că a depus peste 2.300 de amendamente, în cele două comisii europene în care a activat, el fiind propunerea PSD-ului pentru un nou mandat european, pe poziţia 14 a listei pe care o prezintă pentru alegerile europarlamentare din luna mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News