Mesaj emoționant al Reginei Elizabeth de Crăciun: „Nu sunteți singuri!” (VIDEO)

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Cine va fi prezent la funeraliile Reginei: De la Joe Biden și Jacinda Ardern la regalitatea europeană și doamnele de onoare ale Majestății Sale
Cine va fi prezent la funeraliile Reginei: De la Joe Biden și Jacinda Ardern la regalitatea europeană și doamnele de onoare ale Majestății Sale

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii s-a folosit de tradiţionalul ei discurs de Crăciun, difuzat vineri, pentru a îşi încuraja compatrioţii, grav afectaţi de pandemia de COVID-19, şi pentru a le transmite un mesaj de speranţă, un sentiment pe care suverana britanică îl consideră "prezent chiar şi în nopţile cele mai întunecate", informează Reuters.

„Pentru mulţi oameni, acest an este marcat de tristeţe: unii plâng pierderea unei fiinţe dragi, a unor prieteni, iar familia le lipseşte altora, în timp ce şi-ar dori de Crăciun doar o simplă îmbrăţişare sau o strângere de mâini", a declarat regina Marii Britanii, în vârstă de 94 de ani.

„Dacă vă număraţi printre ei, să ştiţi că nu sunteţi singuri. Vă asigur că sunteţi prezenţi în gândurile mele şi în rugăciunile mele", a adăugat suverana britanică.

Pandemia de COVID-19 a făcut peste 70.000 de victime în Marea Britanie, care prezintă unul dintre cele mai grave bilanţuri din Europa. Agravarea recentă, asociată de autorităţile britanice cu o nouă tulpină virală mai contagioasă, a determinat Guvernul de la Londra să anuleze in extremis o autorizaţie acordată familiilor de a se reuni de Crăciun în numeroase regiuni ale ţării.

Însăşi regina Elizabeth a II-a a trebuit să renunţe la deplasarea ei anuală pe domeniul Sandringham din comitatul Norfolk - situat în nordul Angliei -, unde suverana îşi petrece de peste 30 de ani Crăciunul în compania copiilor şi a altor membri ai familiei regale britanice.

 

„Nu putem să sărbătorim naşterea lui Iisus ca de obicei”



În acest an, regina Elizabeth a II-a a rămas de Crăciun la Castelul Windsor, aflat în apropiere de Londra, alături de soţul ei, prinţul Philip, în vârstă de 99 de ani.

„Nu putem să sărbătorim naşterea lui Iisus ca de obicei (...), dar viaţa trebuie să continue", a adăugat regina.

Suverana a vorbit în discursul ei de Crăciun şi despre exemplul dat de britanicii care au devenit voluntari ai asociaţiilor de caritate înfiinţate pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile, despre personalul medical şi despre "bunii samariteni care au apărut în societate".

 

„Continuăm să fim inspiraţi de bunătatea străinilor”



„Continuăm să fim inspiraţi de bunătatea străinilor şi să găsim alinare în faptul că, chiar şi în nopţile cele mai întunecate, există speranţă", a subliniat regina.

„În Marea Britanie, la fel ca peste tot în lume, oamenii au reacţionat într-o manieră magnifică la provocările anului 2020, iar eu sunt mândră şi emoţionată de acest spirit al lor tăcut şi de neînvins", a adăugat suverana britanică.
În perioada de carantină din primăvară, când gestionarea pandemiei de către Guvernul de la Londra era criticată şi prim-ministrul Boris Johnson a fost infectat cu SARS-Co-V-2 şi spitalizat, regina Elizabeth a II-a s-a adresat din nou cetăţenilor britanici în cadrul unui discurs televizat, considerat istoric deoarece suverana a apelat doar în mod excepţional pe durata domniei sale de 69 de ani la astfel de alocuţiuni, rezervate de obicei tradiţionalului ei mesaj de Crăciun.

Fiul ei cel mare, prinţul Charles, moştenitorul tronului, ajuns la vârsta de 72 de ani, îşi petrece Crăciunul din acest an alături de soţia lui, Camilla, în Scoţia.

Prinţul William, duce de Cambridge, şi soţia lui, Kate, ducesa de Cambridge, vor petrece această sărbătoare la Anmer Hall, un conac rural construit în stil georgian şi aflat la o distanţă de 3 kilometri de domeniul regal Sandringham.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel