Mesaj pentru români: „Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă...“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un mesaj pentru românii din diaspora impresionează tot mai mulți membri ai comunităților de români din afara granițelor. Cum ar arăta lumea dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă?

Pe mai multe grupuri de români dn diaspora a început să circule astăzi un text care adună multe reacții. Îl redăm și noi, întocmai, mai jos. Autorul este încă necunoscut.

„Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă ..... ☝????

Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă pe autostrăzile Europei ar rămâne pe marginea drumului sute sau mii de tiruri și mașini de transport. Mii de tone de alimente și bunuri ar ajunge foarte târziu sau nu ar mai ajunge niciodată. Europenii s-ar întreba uluiți.. "Ce se întâmplă?" Alții ar răspunde: "Deh... Au dispărut românii din Europa.".

Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă mii de ferme, plantații, sere și solare din zona de sud a Europei ar raman instant nelucrate sau abandonate. Output-ul agricol al mai multor țări ar avea de suferit. Alimente dorite de europeni ar dispărea din magazine.
"Ce se întâmplă?" "Deh, au dispărut românii din diasporă."

Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă, diseară în Europa nu s-ar deschide niște zeci sau sute de restaurante (lipsite de bucătari, ospătari sau picoli) sau baruri, am avea multe recepții de hoteluri și pensiuni goale, iar industria ospitalității ar avea o scădere vizibilă în doar câteva luni.

Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă, astăzi câteva zeci de mii de bătrâni din Europa ar apăsa degeaba pe butoanele de panică sau ar striga după ajutor la domiciliu. Nimeni nu le-ar răspunde. Mii de copii mici și-ar pierde instant bonele și figurile dragi care le însoțesc primii ani din viață.

Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă, în amfiteatrele universitare din Olanda, Marea Britanie, Belgia sau Danemarca, profesorii ar întreba intrigați: "Ce se întâmplă astăzi? De ce suntem asa puțini?" "Deh, au dispărut românii din diasporă!".

Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă, ar fi panică în câteva laboratoare de cercetare universitare Europeană, sau in cateva departamente de cercetare din mediul privat. Niște cercetători talentați și vitali pentru proiectele în lucru nu ar mai fi acolo. Profesori români dispăruți din mai multe universități ar lăsa câteva amfiteatre în așteptare.

Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă, sute de spitale din Italia și Spania, din Germania și Marea Britanie ar lucra in regim sever de avarie. Doctori de urgențe, specialiști, mii de asistente medicale ar lăsa panică și groază prin dispariția lor in sistemele medicale din acele țări.

Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă, echipamentele de pe de stâlpi de telecomunicații din Finlanda sau Suedia nu s-ar mai instala, șantiere de mari sau mici dimensiuni și-ar opri lucrările, platforme petroliere ar rămâne temporar în regim de pericol, zeci de vase de transport pe mări și oceane ar avea brusc echipaje subdimensionate, zeci de instituții europene ar trebui sa angajeze brusc peste o mie de înlocuiri.

Dacă diaspora românească ar dispărea într-o secundă, odată cu ea ar dispărea din Europa și de pretutindeni artiști, picturi din vernisaje, jucători de fotbal, curatori, scriitori, soprane de talie internațională, pianiști, angajatori și formatori de opinie.

Ar dispărea felurite feluri de români, dar gândurile mele merg astăzi către toți românii care ne fac mândri cu ceea ce construiesc acolo unde sunt.

Dacă diaspora românească ar fi dispărut într-o secundă, alegerile din România ar fi avut o altă soartă în ultimii ani.

Dar stai puțin ...

Oamenii ăștia nu doar că nu au dispărut, dar ... contribuie zilnic la economia Europeană, vin in Romănia și protestează pentru modul în care tratată, sunt alungați cu gaze pe 10 august, dar continuă cu încăpățânare să țină la țara lor oriunde s-ar afla“.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel