Mesajul Ambasadei Române, de ziua Franţei: „Este un 14 iulie altfel. Fără oameni politici, diplomați. În locul lor - medici, casiere, angajații din salubritate“

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
ambasada_romaniei_franta
ambasada_romaniei_franta

Ambasada Română a transmis un mesaj de ziua naţională a Republicii Franceze.  Mai mult, clădirea Ambasadei a fost iluminată în culorile drapelelor celor doua țări.

„Este un 14 iulie altfel. Defilarea tradițională are loc, dar în format restrâns, avioanele și elicopterele vor traversa cerul Parisului, dar în tribuna oficială vor fi altfel de spectatori.

Fără mulți oameni politici, fără diplomați, fără reprezentanții înaltei administrații franceze. În locul lor, în locul nostru, vor fi cei care au făcut ca Franța să funcționeze în lunile de izolare: cadre medicale, casiere, angajații din serviciile de salubritate, factori poștali, cei care au lucrat și au intrat în contact cu alții, cât timp noi am stat în casă.

Iar printre ei regăsim şi miile de medici, asistente sau infirmiere din România, care lucrează în sistemul medical francez. Pentru ei și pentru Franța am iluminat în această noapte clădirea Ambasadei în culorile drapelelor celor doua țări. La mulți ani, Franța!“, au transmis pe pagina sa de Facebook reprezentanţii Ambasadei Române în Franţa.

 

Ceremonia militară va aduce un omagiu cadrelor medicale

 

Ziua națională a Franței este sărbătorită în fiecare an pe 14 iulie. Aceasta a fost instaurată în anul 1880 și celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei.

În contextul pandemiei de coronavirus, francezii nu vor putea participa la parada militară de pe 14 iulie. În acest an, în contextul pandemiei de coronavirus, francezii nu vor putea participa la parada militară organizată pe 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei. Mai mult, tradiționala ceremonie de pe bulevardul Champs-Elysées din Paris va fi înlocuită cu un eveniment ce va avea loc în Place de la Concorde, pentru a respecta măsurile impuse în timpul pandemiei de SARS-CoV-2.

În acest an, ceremonia militară va aduce un omagiu cadrelor medicale și va cuprinde ”un dispozitiv restrâns la 2.000 de participanţi şi în jur de 2.500 de invitaţi”, cu respectarea regulilor de distanţare. Evenimentul va include o paradă aeriană și ”va onora participarea armatelor noastre la lupta împotriva COVID-19”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel