Mesajul scris de Guido, un soldat, pentru fiica sa în vârstă de doi ani a fost livrat după 81 de ani. Chiar dacă familia nu a mai auzit nimic despre el de când a plecat, s-a bucurat enorm să aibă această moștenire de la bărbat.
Speranța moare ultima, iar dragoste pentru familie niciodată
Iată mesajul de dragoste al unui tată pentru o fiică, livrat după 81 de ani. Este povestea care i s-a întâmplat Onorinei Manica, o locuitoare din Rovereto (Trento), căreia i-a fost înmânată pe 30 iunie 2023 o carte poștală trimisă în 1942 de tatăl ei, Guido, care a plecat pe frontul din Rusia și nu s-a mai întors niciodată.
"Pentru tânăra Onorina Manica", scrie în bilet. În spate sunt câteva rânduri scrise de mână care conțin încă, după mai bine de jumătate de secol, gândul unui tată pentru o fiică, o iubire pe care anii nu au șters-o. Cuvinte trimise prin poșta militară, dar care nu au ajuns niciodată la destinație.
Până pe 30 iunie anul trecut, când Alberto Pedrotti a sunat la casa Onorinei: găsise scrisoarea încă închisă în interiorul unei cărți vechi, a fost intrigat și a început să caute destinatarul. Acesta a descoperit astfel că "tânăra fată" Onorina are acum 83 de ani, 3 copii și mulți nepoți:
"A fost o surpriză incredibilă, o îmbrățișare cu tatăl meu care a sosit după atâția ani", spune ea, emoționată.
Scrisoarea nu a mai ajuns niciodată
Când scria cartea poștală, Guido Manica era deja în Rusia. Avea 28 de ani, a plecat în septembrie 1942 cu ultimul rechemat din satul Castellano di Villa Lagarina (Trento), unde și-a lăsat în urmă tatăl, soția și cele două fiice, Onorina, în vârstă de doi ani, și Rita, pe care abia a avut timp să o vadă născută înainte de a pleca.
Gândurile lui sunt pentru ele: "Draga mea fiică Onorina, tatăl tău îți trimite multe sărutări chiar dacă este atât de departe. Îți recomand să asculți de mama și de bunicul tău.
Dă-i multe sărutări și surioarei tale Rita din partea mea și roagă-te pentru mine la bunul Dumnezeu să mă țină sănătos și să te pot îmbrățișa într-o zi. Un pupic bunicului și mamei din partea tatălui tău Guido, la revedere".
Deasupra scrie o dată: joi, 12 decembrie 1942. Există mai multe ștampile ale serviciului poștal militar, dar nu putem ști de ce această scrisoare nu a fost niciodată livrată. Cu toate acestea, este evident că a ajuns în Italia, chiar destul de aproape de destinație: a fost găsită în Sardagna, un cătun din Trento, între paginile unei cărți vechi.
Onorina: "Ultima îmbrățișare pe care nu ne-am dat-o unul altuia"
Guido nu s-a mai întors niciodată din Rusia.
„Cartea poștală nu a mai ajuns niciodată și nu am mai primit niciodată vești de la el", spune Onorina.
„Mama a continuat mereu să-i scrie, dar din 1943 toate scrisorile s-au întors la noi. Dar ea nu a vrut niciodată să creadă că a murit, a preferat să creadă că și-a pierdut mințile și că era bine, poate cu o nouă familie".
Și așa au trecut anii. După război, Onorina a fost trimisă la un internat, apoi a devenit muncitoare într-o fabrică, iar în 1963 s-a căsătorit. I-a dat primului ei copil numele de Guido, în onoarea acelui tată pe care abia reușise să-l cunoască. Acum, după atâția ani, are o nouă amintire prețioasă legată de el: "O ultimă îmbrățișare, pe care nu am reușit să ne-o dăm unul altuia și care, în sfârșit, a sosit".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
